Pe lac, cu Elena

Pe lac, cu Elena

Dacă ați mai citit din povestirile mele, o s-o recunoașteți pe aceeași femeie cu care, ani la rând, am împărțit multe experiențe sexuale.

Este o frumoasă dimineață de duminică și, relativ forțat, ne-am înțeles ca, totuși, să ne întâlnim relativ devreme.

Am ajuns în marele parc al orașului, prevăzut cu un lac, zic eu, superb și, mai mult, cu un debarcader cu bărci de închiriat.

Practic, suntem primii clienți ajunși la casierie, unde, după ce las buletinul și contravaloarea chiriei pentru o oră, sunt mitraliat de comentariile zgripțuroaicei, că să nu întârziem, că să nu stricăm ceva la barcă, de-astea...

Bărcile, din păcate, sunt destul de vechi și uzate, dar, după ce-i pasez barcagiului o șpagă, sunt îndrumat către una ceva mai proaspăt revopsită și cu mecanisme funcționale, fără vreo meteahnă.

Încă de mic mi-a plăcut să vâslesc, așa că, fără modestie, sunt destul de priceput.

După ce ne distanțăm de debarcader, Elena, pusă pe șotii, se reașează pe băncuță, cu un genunchi orientat spre tribord, iar celălalt spre babord. Mi se uită în ochi, chicotind:

- Ce bine simt aerul!...

Cum ne știm de ceva vreme, nu rămân dator:

- Nu fii proastă! Dă-ți jos chiloții, ca să te aerisești ca lumea!

Râde, apoi, un pic circumspectă, se uită în jurul ei, pe lac. Nu stă pe gânduri ci, pur și simplu, face ce am sfătuit-o, apoi reia poziția descrisă mai sus.

Tot privindu-mă galeș:

- Să-mi despart și buzele, ca să mă vezi mai bine?

Zâmbesc din colțul gurii:

- Be my guest, că doar tu simți cel mai bine cum îți place să te aerisești!

Își ridică și mai mult fusta, expunându-și pulpele pe toate părțile apoi, brusc schimbând atitudinea, mi se uită-n ochi, plină de dorință - doar o cunosc deja foarte bine:

- Știi ce? N-ar fi mai bine să mă mut la tine-n brațe ca să mă înveți și pe mine să vâslesc?

Râd un pic, dar doar un pic. Elena este hotărâtă. Vrea pulă, aici, în mijlocul lacului. Cum cunosc foarte bine locurile, îi spun să stea potolită, ca să ajungem unde știu eu.

Dă din cap, aprobator, însă, cu semnificații inconfundabile, își duce mâna între picioare și-și ia lindicul la trântă. Mă apostrofează:

- Vezi cum și cât vâslești, că la ce chef am, sunt pe cale să termin fără tine!...

Îi fac o demonstrație de forță și virtuozitate, dacă mă pot exprima astfel, apoi las vâslele și, cât pot de discret, deschei cureaua și fermoarul de la jeanși, apoi las textilele, inclusiv chiloții, să-mi elibereze pula din „închisoare".

Elena se ridică de pe băncuță și, întorcându-se cu spatele la mine, se lasă să coboare, îngropându-și mădularul în găoacea ei pofticioasă.

Chiar că are chef. Am văzut-o eu că-i străluceau labiile mici dar, după cum se lasă pătrunsă, am confirmarea că vrea...

Pentru păstrarea aparențelor și păcălirea adversarilor, o prind de antebrațe și-i ghidonez mâinile, așezându-le pe mânerele vâslelor.

Nu apuc să dau de trei ori din vâsle, că protestează:

- Nu, că fac bătături! Pune tu mâinile pe vâsle și mă țin eu de brațele tale.

Facem cum vrea fata, mai ales că, la ce-mi face cu vaginul în clipele astea, parcă mi-e tare greu, dacă nu imposibil, s-o refuz...

Are niște ondulări perfecte, discrete, e adevărat, însă nu mă lasă să nu-i explorez fiecare cotlon al pizdei, s-o simt cum îi storcesc colul, ea icnind de bucurie și plăcere.

Trece la translații, față-spate, că tot vâslim și, funcție de ritmul impus de mine cu vâslele, Elena are grijă să se sincronizeze de mai mare dragul...

Printre gâfâieli, pentru că deja gâfâim, Elena mă atenționează:

- Vezi că mă lași gravidă! Ai grijă!...

Nu știu. Barca, lacul, aerul ăsta proaspăt al dimineții, dar nu trec douăzeci de minute și simt că mă apropii de punctul fulminant. Elena, deja, s-a slobozit de vreo cinci ori. Îi spun:

- Pui mic, când îmi vine, ți-o scoți și mă termin pe grătarul ăsta (al bărcii).

Se oprește din ce făcea, se apleacă, își ia poșeta, apoi scoate niște șervețele. Comentează:

- Hai, să nu facem mizerie...

Sunt gata:

- Scoate-o!

Se ridică, apoi se lasă la loc pe mine, însă pula mea este afară și încep să stropesc. Nu pot să văd ce face, dar îmi dau seama. Nu mi-a preluat sperma în șervețele, ci în căușurile palmelor, din care, apoi, bea, de parcă ar bea apă de la un izvor de munte.

Comentez:

- Chiar așa sete ți-era?!?

Chicotește:

- Cum să pierd eu așa un supliment la micul dejun?!?

Simt cum mă curăță cu șervețelul apoi, destul de artistic, se ridică și revine la locul ei, pe băncuță.

Mă căznesc și eu să-mi ridic textilele pe mine, apoi ne oprim și ne aprindem câte o țigară.

Mi se uită-n ochi, râzăreață:

- Ți-a plăcut?

Zâmbind, îi răspund:

- Dacă mă și sugeai, la final, era perfect!

Redevine serioasă:

- Venind încoace am văzut un pod în formă de arc de cerc. Poate ne ascundem acolo și...

Râde:

- Să-ți desenez?!?

- Gagico, pe podul ăla mai sunt și trecători!...

Ricanează:

- Podul nu-i de sticlă, iar ei n-au raze x în priviri!...

Mă simte că ezit, așa că trece la atac:

- La cât de puternic este soarele, risc să fac insolație. Du-mă sub pod, că de rest, am eu grijă!...

Realizez și eu, odată ajunși sub pod, că razele soarelui scăldând valurile lacului, în contrast cu umbra de sub pod, ne fac ca să fim aproape invizibili.

Elena nu pierde timpul. Mă știe cât de repede pot să mă refac, mai ales dacă am parte și de o „încurajare", așa că se repede și mă trage de textilele de la brâu în jos de zici că vrea să mi le rupă...

Mărturisesc că numai gândindu-mă la talentele Elenei în ce privește felația deja, involuntar, începe să-mi revină erecția.

Elena mă prinde cu o mână de baza mădularului, pe cealaltă ducându-și-o sub fustă. Cum stă pe vine în fața băncuței pe care sunt eșezat, își ridică privirea spre mine și, zâmbind, mă anunță:

- Mai întâi te pup un pic, apoi vin la tine în brațe. Când termini, te pup iarăși.

Nu așteaptă vreun răspuns sau comentariu din partea mea ci, destoinic și natural, își apleacă fața până ajunge acolo unde trebuie.

O simt cum mă ia nu numai la lins, ci și la supt, chestie pe care o face, cum bine știu, când vrea să mă întărâte. Nu prea mai are ea ce întărâta, întrucât eu, deja, sunt cu cariciul beton, delectându-mă cu talentele ei de excepție.

Se joacă așa cu mine vreo cinci minute. Întotdeauna când îmi face asta înainte de penetrarea vaginală, mă face să termin mai repede. Știe ea ce știe, că doar suntem, totuși, într-un loc public.

La fereală, e adevărat, însă nu pot să știu când le vine unora ideea să treacă pe sub pod și... deh, jena de rigoare.

Se ridică, nu înainte de a mă prinde cu mâna de coaie și de a mi le mângâia un pic, pășește peste băncuță cu câte un picior, pe rând, apoi, prinzându-mă de baza pulii, pentru asigurarea direcției, se lasă la mine în brațe.

Lipindu-și, practic, buzele de urechea mea, îmi șoptește:

- Dacă știam că mă apucă în halul ăsta, îți spuneam să aduci un anticoncepțional. Aș fi fericită să te simt cum termini în mine...

Cum am un portofel destul de încăpător, făcut după cum m-a dus pe mine capul, de comandă, la marochinărie, îmi notez în minte ca, pe lângă prezervativul obișnuit, pe care ar trebui să-l poarte orice bărbat, să împachetez într-o bucățică de celofan, ceva și o pastilă anticoncepțională.

Trebuie să recunosc că, oricât de talentată ar fi Elena - și este - și mie îmi aduce satisfacția cea mai mare ejacularea în pizdă.

Dacă tot suntem protejați de pod, Elena se desfășoară sălbatic, aproape, făcând opturi, mișcări de translație pe toate direcțiile, alternând cu ridicarea și căderea liberă.

Deja, după primul futai, are vaginul suficient de relaxat ca să mă poată primi în felul ăsta.

Nu se întrerupe decât în clipele de orgasm când, tremurând, se lipește cu fața de a mea, șoptindu-mi:

- Te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc!...

De la mine, știe deja, n-o să audă astfel de cuvinte, eu mulțumindu-mă doar să gem și să mârâi de plăcere.

E grozavă în ce face, însă tot nu reușește să mă termine înainte de o jumătate de oră, așa că e limpede că o să achităm, la întoarcere, chiria pentru încă o oră.

Aproape că n-am nevoie s-o avertizez că mă apropii de punctul terminus, că Elena se ridică și-și retrage picioarele, așezându-se din nou pe vine și, destoinic, prinzându-mă cu o mână de coaie, iar cu cealaltă frecându-mi, finuț, baza pulii, în timp ce restul mădularului sălășuiește în gura ei atât de talentată.

Mă termină, înghițind tot ce-i dau, apoi, cu acea lentoare la care este atât de pricepută, începe să mă scoată din gură, curat și bine muls.

Contrar obiceiului ei, se retrage la ea pe băncuță atenționându-mă să-mi ridic pantalonii. O întreb:

- Ce s-a-ntâmplat?

Sunt unii într-o barcă, ceva mai departe, dar am impresia că prea se uită insistent în direcția noastră.

Într-adevăr, întorcând privirile observ o pereche într-o barcă.

Încheindu-mă la curea, comentez:

- Poate le-am dat idei sau, cine știe, o fi ăsta vreun loc în care se practică frecvent astfel de chestii.

Elena nu comentează, însă face fața aia rea a ei pe care, tot așa, o cunosc destul de bine.

Clar a copt ceva, întrucât îmi cere să vâslesc pe direcția bărcii presupușilor spectatori. N-o refuz, că n-am chef să ne certăm, așa că Elena, când ne apropiem de respectivii, se uită la ei, insistent și parcă provocator.

Noroc că eu, deja, vâslesc cu spor, așa că luăm distanță destul de repede.

Constatând că am depășit timpul cu aproape trei sferturi de oră, îndrept botul bărcii spre debarcader.

La casierie, plătind pentru ora suplimentară și recuperându-mi buletinul, constat că pe zgripțuroaică a apucat-o muțenia.

O luăm, agale, la o destul de lungă plimbare prin parc - lungă pentru Elena, vreau să spun, care nu se dă în vânt după astfel de activități.

Ajunși la Pescăruș, ne urcăm până la terasă unde, ciudat, sunt destul de multe mese libere.

Ne delectăm cu câte o bere, apoi ieșim în stația de troleibuz. Ajunși în centru, mergem la mine acasă unde, normal, o să facem un duș binevenit, apoi, ca de obicei, ne vom tolăni în pat făcând ceea ce facem noi când mă vizitează.

A fost o zi și o noapte foarte frumoasă, pe care o păstrez cu plăcere în amintiri.

SFÂRȘIT