Oglindiri în Enormii Lor Ochi 11

În atenția cititorilor: Am observat că unii dintre dvs. au sărit (câte) o parte a romanului - i.e. mai multe capitole succesive. După cum am precizat în descriere, acesta este un roman, așadar acțiunea, prezentarea personajelor și interacțiunile dintre ele evoluează constant; întrucât aceste părți sunt stabilite numai pe baza numărului de pagini și nu au subiecte independente, vă recomand să nu săriți câteva capitole odată deoarece există posibilitatea de a rata elemente având relevanță în desfășurarea ulterioară a acțiunii sau introducerea unor noi personaje, astfel putând apărea nelămuriri.

42

Ikumi se desprinde și aterizează pe vârfurile degetelor, râzând, iar eu simt cum mă deghizez în rac opărit - e a doua oară când Keiko ne găsește îmbrățișați.

- Am câștigat la loterie!! exclamă pseudo-puștoaica. Au ieșit trei numere la rând!

Hima verde înalță sprâncenele.

- Nani?! Vorbești serios? Granit! (Numai una dintre sprâncene coboară.) Și ăsta ți se pare un motiv suficient pentru a-mi săruta iubitul?

Mă holbez la ea - a zis cumva „iubit", ori mi-au jucat o festă timpanele? Ikumi îmi aruncă o scurtă ocheadă în care citesc fără prea mare greutate un „Nu te ambala!" și îi răspunde:

- Mai mult decât suficient. Oricum, ar trebui să-ți fie de învățătură că m-ai lăsat singură cu el.

- Am reținut. (Oftează teatral.) Trăiești o viață alături de cineva și nu poți avea încredere în acea persoană...

- Gracias! rânjește persoana.

- Fetelor, dacă tot glumiți pe seama mea, măcar faceți-o în așa fel încât să mă distrez și eu...

Keiko mă privește cu luminițe amuzate hârjonindu-i-se în enormii ochi verzi.

- Credeam că te-ai distrat suficient până acum cu soră-mea.

O fixez, încercând să îmi dau seama cât este glumă și cât nu în ceea ce a spus. Îmi oferă un surâs care nu mă lămurește cu nimic și continuă:

- Din păcate, nu pot să-ți demonstrez pe loc că sărut mai bine decât soră-mea... Înțelegi tu de ce. Vă las până mă spăl; poate vă cumințiți măcar acum, când am venit acasă.

Ikumi ridică din umeri a „Multă minte îi mai trebuie...", îmi zâmbește și se întoarce în bucătărie. Rămas singur cu combo-ul, dau și eu din umeri, după care mă așez pe canapea. Publicitatea care a urmat extragerii s-a încheiat, iar acum e difuzat un serial cu studenți. Seamănă cu comediile produse acasă, singura diferență fiind accentul pus pe erotism - prima scenă îi arată destul de explicit pe doi tineri surprinși de părinții fetei în timp ce fac sex. Ce naiba, aici s-a ajuns la o altă concepție despre pudoare sau, pur și simplu, societatea asta e compusă din obsedați sexual?!...

Se pare însă că nu voi găsi prea curând un răspuns, întrucât Keiko iese din baie. E goală - oare de ce mă așteptam la asta? - și surâzătoare. Se postează în fața mea cât să spună: „Arăți bine fără barbă...", apoi îmi aterizează în poală și mă sărută apăsat pe gură; părul ei jilav îmi îmbrățișează fața și umerii, mirosul plăcut pe care îl emană din tot trupul dă buzna în nările mele, iar erecția își face grăbită intrarea în scenă. Când limbile noastre obosesc un pic, fata se depărtează puțin, cât să mă poată îneca în verdele privirii ei.

- Hai s-o facem! șoptește.

- Hai la masă! dă buzna vocea lui Ikumi.

- Baka! o apostrofează soră-sa. Nu puteai să mai aștepți puțin?!

- Eu, da. Mâncarea, nu. Până vă regulați voi se sleia.

- Aiurea! Zi mai bine că ești geloasă!

- Geloasă? De ce aș fi? Ce crezi că am făcut toată dimineața cu Denn?

- Ikumi!! exclam.

- A, deci nu mi s-a părut! se încruntă fata verde.

- Minte! protestez.

- Cine, eu? se miră falsa fetișcană, cu o mutriță nevinovată.

- Cum adică, minte? mă cercetează Keiko.

- N-am făcut nimic.

- Cum adică, nimic!? sare indignată Ikumi. Măgarule!!

- Mă refeream la sex - explic.

- Și eu! replică hima bleu.

- Care dintre voi minte? se interesează hima verde, suspect de calmă.

- Ea!

- El!

- Amândoi, cred... - se arată neașteptat de perspicace Keiko.

- Dacă ți-ai dat seama, de ce mai întrebi? încruntă o sprânceană Ikumi în timp ce eu nu prea găsesc o replică adecvată.

- Fiindcă mă dau în vânt după amănuntele picante care ies la iveală când întărâți oamenii - rânjește sora ei.

- Ei, bine, poți să le aștepți! N-o să afli niciodată ce s-a întâmplat între mine și Denn.

- Poate nu de la tine... - surâde tânăra cu plete verzi, fixându-mă.

- Keiko... - îngaim cât se poate de inspirat.

- Baka! exclamă pseudo-puștoaica fără adresă precisă, apoi ridică din umeri și adaugă:

- Haideți odată la masă.

43

„Bună ziua..."

„Intră, închide ușa și așază-te; ce dorești?"

„Știți, avem o problemă..."

„Evident, altfel nu mă contactai. Despre ce-i vorba?"

„Un individ care ne face necazuri..."

„Și? Îl vreți acuzat de ceva sau...?"

„ „Sau"... Trebuie eliminat."

„Mda... De ce apelați la mine pentru asta? E treaba unui asasin."

„Am încercat deja cu un asasin... Dar nu a putut să-i facă nimic."

„Care asasin?"

„Păi..."

„Orice detaliu îmi poate fi util, așa că nu-mi ascunde nimic."

„Asuka... Înțelesesem că e foarte eficace, dar..."

„Asuka? Chiar este eficace; ce s-a întâmplat?"

„Nu știu exact... Mi-a zis că n-a putut să-i facă nimic, fiindcă... ăăă..."

„Fiindcă? Vorbește, nu te mai bâlbâi!"

„Ei bine, susține că tipul e un ucigaș mult mai puternic decât ea și că, pur și simplu, s-a jucat cu ea când a încercat să-l omoare..."

„Mai puternic decât ea?! Interesant... Mai dă-mi detalii!"

„Nu mi-a zis mare lucru... Doar că s-a simțit neputincioasă în fața lui... N-a precizat altceva. Dar era îngrozitor de speriată, zicea că speră să nu-l mai întâlnească vreodată..."

„Asuka, speriată?! Chiar că e interesant! Spune-mi despre individ."

„Se pare că-l cheamă Dan..."

„ „Se pare"!? Cum adică, „se pare"?!"

„Din păcate nu știm prea multe despre el..."

„Hmm! Bine, spune-mi tot ce știi."

„E caucazian, cu păr negru și barbă scurtă, circa șase picioare înălțime, mai degrabă slab, în jur de treizeci și cinci de ani; ultima dată când l-am văzut era îmbrăcat neobișnuit, într-un costum gri croit ciudat... Asuka l-a întâlnit în parcul Roberts, unde... ăăă..."

„Unde, ce?"

„A zis că mânca înghețată și era cu o himă manga..."

„Da, bine... Periculosul vostru mănâncă înghețată și are înclinații sexuale exotice. Ce să spun!"

„Îmi pare rău, dar asta e ce mi-a zis... Și pe mine m-a surprins, mai ales că e grav bolnav..."

„Grav bolnav? Despre ce boală-i vorba?"

„Păi..."

„Știi ce? Am alte treburi mai bune de făcut decât să-ți ascult bâlbâielile! Dacă tipul e mai puternic decât Asuka, înseamnă că e un nou model de himă; iar dacă-l vreți mort, înseamnă că e ceva în neregulă cu el. Așa că fă bine și spune-mi exact despre ce-i vorba! Asta, dacă vrei să mă ocup de individ."

„Păi tocmai asta e: nu-i himă..."

„Îți bați joc de mine!? Nu există naturali mai puternici decât o himă!"

„Dacă asasina n-a mințit, și nu cred că a făcut-o, se pare că există măcar unul..."

„Hmm! Nu prea înțeleg; dacă tipul ăsta e atât de puternic și e un natural, ar trebui să-l studiați, nu să-l eliminați..."

„Păi, nu avem ce studia... Reprezintă un pericol pentru... pentru Organizație și trebuie să-l eliminăm... Cu cât mai repede, cu atât mai bine."

„Organizația a ajuns de tot rahatul dacă nu-i în stare să rezolve atâta lucru. În fine, măcar e un caz incitant... Bun, să nu mai pierdem vremea: altceva despre individ?"

„Păi, cam asta e tot ce știm..."

„Ei, la naiba! Ai spus că l-ai văzut purtând un costum gri ciudat; când și unde s-a întâmplat asta?"

„Marți după-amiază... Era pe strada trei sute patruzeci și șapte din Angel."

„Marți. Ce făcea?"

„Păi... nimic."

„ „Nimic". Nu făcea nimic. În regulă. Și în ce consta acest „nimic"?"

„Era... ăăă... Era inconștient."

„Aha! Individul ăla periculos pentru Organizație era sub nasul tău, inconștient, iar acum te agiți să găsești pe cineva capabil să-l elimine... Dacă nu sunt prea indiscret, ce mama dracului era-n capul tău de n-ai profitat de ocazie?!"

„Nu vă privește!"

„Ia te uită, poți fi și agresiv! Se pare că am atins un punct sensibil; mă întreb al cui, al Organizației sau pur și simplu al tău? Dacă ai făcut o gafă și nu l-ai omorât când ai avut ocazia, poate că m-ai contactat din inițiativa ta, nu a șefilor tăi... Ceea ce conduce, firesc, la întrebarea: e cazul să mă ocup de problema asta?"

„Uitați ce: am făcut într-adevăr o greșeală, dar șefii mei știu... Așa că nu vă faceți probleme."

„Hmmm! Să te cred, să nu te cred? Cum spuneam, cazul ăsta-i incitant, așa că prefer să te cred. Când l-a întâlnit Asuka în parcul Roberts?"

„Astăzi."

„Bine. Purta același costum?"

„Păi... Nu mi-a zis..."

„Mda. Cu ce fel de himă ai spus că era? Una manga?"

„Da."

„O cunoștea Asuka?"

„...Nu mi-a zis..."

„Îmi ești de mare ajutor! Nu mi-ai spus de ce boală suferă."

„Păi..."

„Te rog să nu începi iar cu bâlbâielile!"

„Nu-i vorba de bâlbâieli... Tipul are... un anevrism cerebral sever. Poate oricând să aibă un atac fatal..."

„De ce oare am impresia că mă consideri naiv? Dacă ar fi vorba despre așa ceva, nu v-ați mai bate atâta capul să-l eliminați!"

„Dar n-avem de unde să știm când anume o să-l aibă, nu înțelegeți? Poate a murit deja, poate mai rezistă o săptămână sau chiar două... Între timp, pericolul pe care-l reprezintă..."

„Bine, bine, am înțeles. Ce altceva poți să-mi mai spui?"

„Nimic... A, mai e ceva!"

„Anume?"

„Obiectele pe care le are asupra lui: ne trebuie toate înapoi."

„Toate...?"

„Da, toate! Și avem inventarul lor!"

„Hmm! Insinuezi cumva că aș putea fi hoț...?"

„Nu insinuez nimic... Dar ne trebuie toate acele obiecte."

„Bine. Le veți avea. Dacă nu cumva dau și eu greș."

„Ar fi bine să nu luăm în calcul ipoteza asta..."

„Nici nu trebuie. Glumeam."

44

Ne așezăm în jurul mesei din bucătărie - se pare că am fost avansat la rang de „De-al casei", întrucât nu mai beneficiez de servire în camera de zi; oricum, nu mă deranjează. Dimpotrivă.

- Ce mâncăm astăzi? o întreb pe Ikumi, privind în farfuria aburindă.

- Cum ce, felul de astăzi! răspunde Keiko, rânjind.

- Poate vrei să mănânci la restaurant... - mârâie hima azurie.

- Bine, am înțeles că e vorba despre felul „Joi", dar voiam să știu cum se numește... - zic.

- E valabil și pentru tine - remârâie micuța bleu.

- Excelent! Noi doi, la restaurant, iar Ikumi, acasă, chinuindu-se să-și înghită mâncarea! râde hima verde.

- Baka!! o apostrofează Ikumi înainte de a se întoarce spre mine. Dacă asta te ajută să înghiți, află că este o tocăniță de cartofi cu piept de pui. Și cu salată de crudități drept garnitură, dacă nici asta nu știi ce e.

- Hei, eu n-am spus nimic legat de „înghițit"! protestez. Ba chiar mi se pare apetisant...

- Și atunci de ce eziți să mănânci? se interesează cu un nou rânjet Keiko.

Falsa fetișcană oftează cu o figură resemnată, după care îmi traduce:

- Așa face mereu; o amuză să mă enerveze.

- Și dacă știi asta, de ce te mai enervezi?

- Ți-a zis-o! chicotește fata cu plete verzi.

Ikumi ridică din umeri și schițează un surâs cu nuanțe tandre.

- Fiindcă țin prea mult la ea ca să-i stric plăcerea.

Keiko pufnește:

- Vezi cum e?! De fiecare dată reușește să mă facă să mă simt aiurea!

- Nu văd de ce ar trebui să te simți aiurea când ți se spune că ești iubită... - murmur, începând să mănânc.

Cele două surori hime mă fixează un moment, după care schimbă o privire; Keiko pare gata să zică ceva, însă Ikumi schițează un gest care o oprește.

- Oricum, mie-mi place cum gătești - încerc să schimb subiectul, zâmbindu-i fetei cu ochi azurii.

Fata cu ochi azurii îmi întoarce zâmbetul, cea cu ochii verzi îi îndreaptă pe rând către fiecare dintre noi, pare din nou să vrea să spună ceva, dar renunță și începe la rându-i să mănânce.

- Ce s-a-ntâmplat, Keiko? se interesează Ikumi.

- Nimic... Mă gândeam că voi doi păreți să vă înțelegeți destul de bine.

Mă uit la ea, un pic intrigat de tonul pe care l-a folosit; Ikumi o fixează înclinând într-o parte capul și o întreabă:

- Mi se pare mie, sau e un pic de gelozie în glasul tău?

Acum Keiko e cea care dă din umeri.

- M-ai văzut vreodată geloasă?

- Nu, dar toate au un început.

Încep să mă simt stingherit - nu ajungea că nu mă simt prea bine profitând de invitația lor de a sta cu ele, acum mai devin și motiv de dispută; ar trebui să găsesc ceva de spus pentru a schimba o dată în plus subiectul, însă nu îmi vine nicio idee. Ikumi adaugă:

- În orice caz, n-ai niciun motiv. Nu m-am regulat cu Denn.

Reușesc cumva să nu mă înec; Keiko își fixează sora cu luminițe neîncrezătoare sclipind în enormii ochi verzi.

- Ai zis că n-o să aflu de la tine ce s-a-ntâmplat între voi!

- Speram ca neuronii ăia doi ai tăi să fie totuși capabili să înțeleagă că poate exista și altceva în afară de sex între două persoane.

- Baka! Așa încerci tu să-mi demonstrezi că n-am motiv de gelozie?!

Micuța bleu îi rânjește:

- Nu, așa încerc să demonstrez că poți fi geloasă!

Oftez și pun furculița jos.

- Fetelor, vă mulțumesc încă o dată din suflet pentru tot ce ați făcut pentru mine... E cazul să pun punct vizitei mele prelungite.

- Nani?! exclamă amândouă, holbându-se la mine.

- Nu vreau sub nicio formă să fiu cauza unor neînțelegeri între voi, așa că e mai bine să plec.

- Ce tot vorbești acolo!? Ce neînțelegeri?! se miră Ikumi.

- Noi așa ne tachinăm tot timpul, doar ți-am zis! completează Keiko.

- Da, așa este; dar de data asta cred că e vorba de mai mult de atât...

Fetele schimbă o privire înainte de a mă prinde iar în luminile celor patru imenși ochi.

- Te înșeli - spune Keiko.

- Nu cumva ți s-a suit la cap? întreabă Ikumi. Doar nu-ți imaginezi că ar putea un bărbat să intervină între noi?!

După fierbințeala din obraji, cred că iar am împrumutat culoarea racilor opăriți. Mă uit într-o parte, stânjenit. Fiindcă s-ar putea să aibă dreptate...

- Uite ce-ai făcut! exclamă Keiko. L-ai făcut să se simtă prost!

- Dar nu... - îngaim.

Fata verde se ridică, vine lângă mine și îmi întoarce capul înspre ea.

- Denn, nu pune la suflet; așa e soră-mea, vorbește întotdeauna mai mult decât trebuie...

Ikumi se apropie și ea, îmi pune o mână pe umăr și murmură:

- Are dreptate... Îmi pare rău, nu mi-am dat seama cum sună... Te rog să nu te superi pe mine...

Stânjeneala refuză să mă părăsească; tot ce acceptă e să își schimbe motivul.

- Dar nu m-am supărat... Eu...

- Să știi că ținem amândouă la tine, și chiar vrem să rămâi aici... Indiferent ce se întâmplă între tine și oricare dintre noi - zice Keiko.

- Bine, dar... - îngaim.

- Nu uita că te-am citit - adaugă Ikumi. Așa că te cunosc mai bine decât oricine.

- De data asta, chiar m-ai făcut geloasă! chicotește hima cu ochi verzi. Așa că mă obligi să iau măsuri...

Mă ia de mână, apoi, dintr-o mișcare fluidă, se răsucește și mă trage după ea.

- Hai, vino s-o facem!

Nici eu nu știu de ce, înainte de a fi târât afară din bucătărie, îi arunc o privire lui Ikumi - buzele îi schițează un surâs amuzat, însă în ochi pare să i se citească altceva. Și nu reușesc să descifrez ce anume.

- Keiko... - spun cu voce moale.

Continuând să mă antreneze în direcția dormitorului, mă privește întrebătoare peste umăr.

- Știi, speram să se întâmple într-un context mai... Cum să zic...? Romantic...

Se oprește chiar dincolo de șina ușii culisante, astfel încât ea este în dormitor, iar eu în living. Să fie un semn al Destinului? Da, bine...

- Păi... - ezită ea, cu o mină un pic descumpănită. Simțeam că mă dorești și...

Asta, așa este. Fac abstracție de acel „altceva" nedefinit pe care l-am zărit în ochii lui Ikumi - oricum nu îmi dau seama dacă mi-a influențat decizia sau nu - și îi spun:

- Da, Keiko, te doresc. Te-am dorit din momentul când te-am zărit pentru prima oară. Dar nu este numai atracție fizică ceea ce simt pentru tine, știi doar... Și tocmai de asta nu aș vrea să se întâmple atât de...

Iarăși nu găsesc cuvântul potrivit. Mă cercetează cu o stranie intensitate în priviri; simt ceva asemănător valului călduț cu care mi-a „citit" Ikumi mintea, însă mult atenuat. Și parcă... mai dulce...?

Clipesc și mă pomenesc întrebând-o:

- Îmi „citești" gândurile?...

Acum ea clipește, și încă de două ori, ca pentru a pregăti holbarea mirată ce urmează.

- Nani...!? Denn, tu chiar ai simțit, nu-i așa?!

Până să îi răspund, o face Ikumi din spatele meu:

- N-am apucat să-ți povestesc; se pare că Denn are puteri mai mari decât ale noastre...

Tresar și mă uit peste umăr. Sprijinită de spătarul uneia dintre canapele, micuța himă azurie ne privește cu o figură serioasă. Sora ei ne fixează pe rând, apoi mă trage iar după ea, de astă dată înspre canapele; ne așezăm tustrei.

- Explicați-mi - cere, după un lung moment, Keiko.

Ikumi se foiește o clipă înainte de a se hotărî să vorbească:

- Azi-dimineață, am fost în parc și Denn a fost atacat. Era hima aia asasină despre care auzisem că există.

- Naaniii!?! exclamă Keiko, cu ochii mai mari decât au fost vreodată. Și abia acum îmi ziceți?!?

- Păi... n-am apucat... - murmură confuză Ikumi.

- Știi, nu sunt convins că a fost ceva atât de grav pe cât a părut - încerc să o liniștesc.

- Cum adică, n-a fost grav?! se încruntă fata verde. A încercat să te omoare și zici că n-a fost ceva grav!? Denn, tu ești zdravăn la cap?

- Keiko, vreau să spun că nu sunt sigur că a vrut să mă omoare; asta e ceea ce a dedus Ikumi din ceea ce i-am povestit că s-a întâmplat, însă mie, unul, nu mi s-a părut că aș fi fost în pericol...

- Asta fiindcă nici măcar nu ești conștient de puterea pe care o ai... - bodogănește Ikumi.

- Aveți de gând să-mi ziceți ce s-a-ntâmplat, sau mă mai fierbeți mult la foc mic? protestează cu voce joasă Keiko.

Fata bleu îi povestește ce își mai amintește ea și ce i-am relatat eu, adăugând la sfârșit:

- Dacă mi-a respins atacul fără niciun efort în timp ce-l ținea paralizat pe Denn, și, mai mult de-atât, simultan mi-a șters din memorie ultimele minute, individa e incredibil de puternică... Și totuși, Denn a pus-o pe fugă fără să-și dea măcar seama ce face. Cred că tipa a avut noroc: putea să o ucidă instantaneu.

- Ei, asta-i! protestez.

- Denn, dacă ai speriat-o atât de rău când i-ai blocat atacul, înseamnă că și-a dat seama că la fel de ușor puteai să-i distrugi creierul - șoptește Keiko, privindu-mă din colțul ochilor.

- Sau poate însemna că a dat de acel „ceva" pe care-l tot simte Ikumi în mintea mea și s-a speriat de el, crezând că e sediul unei puteri ca a ei... Poate că, de fapt, n-am niciun fel de putere, doar sunt altfel decât voi fiindcă vin din alt univers.

Hima verde clatină din cap.

- Sunt sigură că nu-i așa: adineauri ai simțit că încercam să-mi dau seama ce anume gândești de fapt, și puterea mea e prea slabă pentru a fi percepută de altcineva...

- Mai e ceva, Denn... - intervine cea azurie. Ceva ce nu ți-am spus în parc: când m-ai întrebat dacă mă doare capul, imediat după ce mi-am revenit din leșin, n-am știut la ce te referi; m-am gândit că te interesezi doar pentru că am fost inconștientă. Însă ar fi trebuit să mă doară îngrozitor după ceea ce mi-a făcut Asuka.

Mă încrunt.

- Ce vrei să spui?

- Că m-ai vindecat.

Mă încrunt și clipesc nedumerit.

- Nu înțeleg...

- Nici eu nu înțeleg cum ai putut să o faci fără să-ți dai seama; probabil că a fost ceva la fel de instinctiv ca și contraatacul împotriva lui Asuka... Denn, am bănuiala că e suficient să-ți dorești ceva, și mintea ta găsește cumva calea de a o face...

- Astea-s aiureli!! exclam.

- Crezi? La ce te gândeai când ai venit lângă mine, atunci când eram inconștientă?