Spectacol de sunet si lumini

Spectacol de sunet și lumini

-- Tovule, dar nu se poate!... Doar avem de făcut niște raportări, nu așa!...

-- Nu cred că în viziunea partidului intră ideea ca, în loc de spectatori, să avem doar niște contributori financiari, ajungînd la faza la care, teoretic, sala să fie plină, iar practic, oamenii ăia, actori, cântăreți, sau ce-or fi, să dea spectacolul în fața unei săli goale!...

Se intimidează -- la chestia asta nu s-a gândit!...

O simt că-i vine o idee -- cred că știu ce-i trece prin cap, așa că o contrez, înainte de a o lăsa să-și formuleze replica:

-- Ideea de a convoca un număr de spectatori, spunându-le că este o acțiune de partid, pur și simplu ar compromite actul artistic în sine!... Hai să privim lucrurile cu maturitate!...

O las cam mofluză...

E brunetă, focoasă -- se vede pe ea -- sigur pila cine știe cui, cu părul prelingându-i-se-n valuri până aproape de mijloc, cu niște mamele un pic cam prea mari, din punctul meu de vedere, însă știu sigur o grămadă de tipi care n-ar da nici doi bani pe părerea mea, iar în ce privește poponeața și cracii, habar n-am, întrucât, cel puțin deocamdată, n-a binevoit să-și salte fundul de pe scaun, din spatele biroului...

Mi-e clar că e supărată pe mine și sigur a fost informată că am venit din proprie inițiativă, întrucât, normal, nu eu mă ocup de latura asta...

Dar, să fiu mai clar.

Cu două săptămâni în urmă, mă trezesc cu un telefon de la o tovarășă, responsabilă cu partea culturală, care mă roagă să vin până la ea.

Sincer, nu mă duc cu plăcere -- femeia e slabă ca iasca, timorată de orice și de orișicine, cel mai probabil fată bătrână, insinuată în marele partid și încerând să-și dea importanță...

Dacă ar fi fost vorba de vreun tip, îl băgam în pizdile mă-sii și-l puneam să-și miște curul până la mine, dar, fiind vorba, totuși, de o femeie, mă conformez și mă duc să văd ce vrea.

Oricum, sigur este vorba de vreo chestie nasoală, că asta, în general, numai sarcini de-astea primește...

Intru, îi spun, ca de obicei, sărutmâna, chestie care, ca de obicei o face să se înroșească.

Cu mult timp în urmă, a încercat să mă admonesteze, explicându-mi că, între tovarăși, nu se salută în felul ăsta...

Replica mea a cam făcut-o să se bage pe sub birou:

-- Auzi, fata mea, ești mult prea puștoaică să-mi faci tu mie educație! Înainte de a fi tovarășă, ești femeie, sau fată, ce-oi fi! Lasă vrăjeala inconsistentă și treci la subiect, până nu mă superi și te las aici singură!...

Hotărâtă, s-a dus la secretarul de partid pe întreprindere, iar ăla, mare pișicher, i-a comunicat că a avut noroc că n-am bătut-o cu rigla la palmă...

Proasta, l-a luat în serios, așa că... n-a mai îndrăznit să miște în front!...

Sincer, întotdeauna mi-au displăcut persoanele care, în afară de vreo ședință, dau cu lozinci și alte tâmpenii comuniste -- se vede și se simte clar falsitatea!...

Revenind la subiect, ideea este că nu știu ce departament cultural central a organizat un spectacol, cu actori, dansatori și cântăreți, într-un spațiu plăcut, în aer liber...

Tot pe acolo organiza și Adrian Păunescu, din când în când, vara, câte un cenaclu Flacăra...

Și ăla n-avea nevoie să distribuie bilete prin întreprinderi!...

Deh, acțiuni și acțiuni!...

Îmi înmânează gagica un număr de bilete, iar responsabilitatea mea este să le distribui -- adică mă fac vânzător de bilete -- iar dacă nu găsesc amatori, trebuie să oblig salariații din departamentul meu să facă chetă și să achite, integral, contravaloarea lor!...

Îmi vine să pun mâna pe telefon, să mă interesez cine a avut o asemenea idee strălucită, să fac urât, însă, cum știu că cel mai ușor e să faci rău, mă abțin...

Știu ce înseamnă să se supere barosanii -- ședințe fulger, decăderi din funcții, voturi de blam, chestii...

Semnez procesul verbal și mă întorc la mine...

Comunic, verbal, colegilor că... am un număr de bilete, la un spectacol.

Amatori, din părți!...

Trece o săptămână...

Iar mă sună foamfa, că... care-i situația -- sper că sesizați că intenționat scriu despre căcare...

Iau, frumos, biletele, mai puțin unul, pe care mă sacrific și-l cumpăr eu, mă urc în lift și merg la marea responsabilă...

Sigur c-o salut tot cu sărutmâna!...

Gagica, siderată, că... ea nu poate merge la eșalonul superior și să raporteze că nu a putut vinde toate biletele!...

Bine că nu lucrează în agricultură, că asta era în stare să raporteze că a recoltat și din zone inundate!...

Proastă, proastă, proastă!...

Am grijă să menționez, total neconvențional:

-- Mamă dragă! Aici vorbim de artă, de cultură, nu de datul zăpezii de pe aleile de acces!...

Asta, tot căcată pe ea rămâne... Noroc că nu pute:

-- Nici nu vreau să mă gândesc ce-o să zică tovarășa Otilia!...

Deja-mi vin dracii -- cine căcat o mai fi fiind și tovarășa asta, Otilia?!?...

Iau, subit, o decizie:

-- Auzi, corcodel, merg eu la Otilia asta a ta! Nu-ți fă griji, să nu-ți murdărești chiloții!...

Fraiera se face mică, vădit intenționând să se ascundă sub birou...

I-e o frică așa de mare de mine încât, cel mai probabil, dacă-i spun că vine lupul s-o pape noaptea, asta nu mai doarme!...

Deh, oameni și fraieri!...

Revenim la Otilia...

Mi se uită în ochi, pentru prima dată -- are niște ochi negri, răi, în momentul ăsta...

Tovule, îți dai seama ce afirmi?...

Nu stau pe gânduri:

-- Otilia, lasă vrăjeala de partid pentru alții, care nu se pricep! Pune mâna și hai să bem o cafea!...

-- ... Cine dracu te crezi?!?

-- Dar tu, cine DRACU te crezi?!?...

Dă să o dea în bengăneală:

-- Tovarășe, eu sunt...

-- Taci, femeie! Ești o femeie frumoasă și atâta tot! Liniște!

-- ... Cum îți permiți?!?...

-- Uite-așa! De șmecher și bagabont ce pot să fiu!...

-- Bine, dar...

-- Dar ce, frumoaso?!? Hai la o cafea! Gata cu prostiile!...

-- ...

-- Hai, măi, că zău nu mușc!...

-- ...

-- Hai, frumoaso, că n-ai ce-mi face, oricât te-ai forța!...

--...

-- Reluăm! Stimată domnișoară, vă rog să-mi permiteți să vă invit la o cafea!...

-- ... Dar... tovule!...

-- ... Femeie, nu dau în sexul slab, dar, pe bune, pe tine chiar te bat!... Lasă-mă dracului cu tovarășii, că te trag de părul ăsta frumos și lung!... Gata!...

-- ... Să știi că am un logodnic!....

-- ... Lgodnic ți-o fi în pat, nu la cafea!... Sau... mintea ta deja se gândește la prostii?!?...

Se face roșie ca focul!

-- Ești... Obraznic!...

-- Asta-i nimic! Stai să vezi ce urmează, dacă mă mai superi!...

-- Îți dai seama că vorbești cu...

O întrerup:

-- Da, cu Tilly, Billy, Willy Millie!...

O umflă rîsul. În sfârșit!...

-- Băăăăăi! Tu mă iei la mișto!...

-- Băăăăăi! Îmi place de tine! Maimuțo!...

-- ... Adică?...

-- ... Adică maimuțoiului, îi place de maimuțică! Întrebări, nelămuriri, explicații suplimentare?...

Iar încearcă să mă hipnotizeze:

-- Tu... sigur ești sănătos?...

-- Nu, mamă, am Parkinson! Ia uite-te cum tremur, mai ales de frica ta!...

Clar, e complet debusolată, însă, sigur, i-am scos șefia din cap!...

Se gândește un pic, apoi:

-- N-am chef de cafea!

-- ... Bine, hai la un suc!...

-- Cu tine, nu merg nicăieri!...

-- Cu mine, dacă vreau eu, mergi și până la capătul pământului!...

-- Cred că va trebui să iau legătura cu șeful meu...

-- De ce, vrei să-ți dea ăla dispoziție să mergi cu mine la o cafea?...

Sincer, habar n-am cine-i șeful ei, însă cuvintele mele o cam fac să basculeze...

E obișnuită să calce oamenii în picioare, sigur n-a mai întâlnit nebun ca mine!...

Se ridică, își ia poșeta și se îndreaptă spre ușă:

-- Hai!...

Mă uit la ea, admirativ...

Mă întreabă:

-- La ce te uiți?

-- La cât de bine te-a făcut maică-ta!...

-- Ești obraznic!...

-- Ești frumoasă!...

-- Nu-ți permit!

-- Cu, sau fără permisiunea ta, tot frumoasă ești! Vrei să convocăm vreun juriu?!?...

O umflă râsul...

-- Nu știu ce-i cu tine!... Dacă n-aș ști de unde vii, aș zice că ești vreun nebun!...

-- ... Dacă vrei, îți dau să citești un tratat, despre normalitate psihică, boală, limbaj... vezi tu acolo, singură, cât de relativă poate fi granița dintre normalitate și nebunie!...

Brusc, se relaxează -- realizează, probabil, că n-are de-a face cu vreun nebun, sau vreun tâmpit...

La braseria din apropiere, clar, oamenii o cunosc.

Cafeaua e chiar relativ bună, iar serviciul, ireproșabil...

Când ajungem cu cafelele pe la jumătate, îi spun, în clar:

-- Otilia, fii atentă! Oficial, am venit, ți-am, inapoiat biletele, ne-am certat, chestii socoteli, iar eu am plecat, cu uși trântite și tot tacâmul!...

Pe de altă parte, pune mâna și dă-mi niște postere, să le afișez, să vadă lumea cine se dă în spectacol! Vreau, pur și simplu, să încerc să-ți găsesc clienți, dar... nu în stilul heirupist!...

Nu mai intru în amănunte -- nu numai că am vândut biletele, dar a trebuit să cer o suplimentare!...

Erau ceva cântăreți de folk, chiar iubiți!...

Oricum, cu siguranță că Otilia a avut ce învăța!...

La spectacol, ne-am dus împreună, apoi am invitat-o la o cafea, având grijă să menționez, din start, că... am de gând s-o ciufulesc, că tare mult îmi place de părul ei!...

Ajunși la mine, aduc o sticlă de whiskey, explicându-i că dacă e să bem cafea, o putem face pe la ea, pe acolo, sau, tot la mine, însă... dimineață!

Nu, n-are grețuri! Ne sărutăm ca nebunii, iar când îi iau lobul urechii și i-l sug, trepidează de zor și-mi cere să ne oprim, ca să ne dezbrăcăm...

Are niște sfârcuri de excepție!

O sug, o mușc, o mozolesc...

Îi spun că e bună, bună, bună!...

Mă hrănesc cu buzele ei, cu limba ei...

Când o pătrund, acolo între degetele ei mari, atât de la mâini, cât și de la picioare, mă primește cu entuziasm, cu dărnicie, cu vrerea de a mă face să mă simt bine, chiar dacă, poate, nu merit un astfel de tratament...

Îmi spune că e păcătoasă, că-și înșeală logodnicul...

Îi răspund și eu că-mi pare rău că nu înșel pe nimeni pentru ea...

Mă îmbrățișează și... plânge...

Nu intru în amănunte...

Dimineață, pe la cinci, o apucă trezitul.

Facem ce fac doi oameni sănătoși, bărbat și femeie, dimineața, apoi, pe la șase și jumătate, cu cafeaua băută, Otilia mă părăsește...

Mi-e clar că ea are vadul ei, dacă mă pot exprima astfel, iar eu sunt un fel de călător...

Oricum, de atunci, nu s-a mai pus niciodată problema să le băgăm, cu ghiotura, bilete pe gât, oamenilor!...