Oglindiri în Enormii Lor Ochi 28

Îmi aruncă o privire nemulțumită, dar se conformează, bombănind:

- Știi unde-i livingul...

Știu. Mă așez într-un fotoliu verzui și îl aștept; revine cu mersul său silențios, purtând o pereche de pantaloni - șalvari, mai degrabă - roșu-metalizați și un tricou violaceu care în tinerețe se mândrea cu un desen. Sau un text, fiindcă din ce se mai distinge se poate trage orice concluzie câtă vreme ai un dram de imaginație.

- Bun, acum că sensibilitatea nu-ți mai e lezată de scula mea, poate-mi explici unde arde - mârâie „manipulatorul", trântindu-se pe canapaua vișinie. Da' mai întâi aș vrea să știu care-s perspectivele: faci rost de bani în timp util?

- Probabil că da - schițez un rânjet. Dacă ți-i dau chiar acum beneficiez de vreo reducere?

Încruntă o sprânceană, iar pe cealaltă o ridică până la jumătatea frunții.

- Da' știu că te miști rapid!

- Fac și eu ce pot...

- Aha... E foarte bine că mi-i dai atât de repede, da' să știi că nu-ți mai fac nicio reducere! Deja m-ai convins să...

- Liniștește-te, glumeam! îl întrerup. De fapt, îți dau două sute în plus...

Mă cercetează cu un amestec de șiretenie și circumspecție.

- Ce vrei să mai fac?

Da, chiar nu-i prost deloc Jonesy ăsta!

- Mă urmărește de azi-dimineață un Dodge verde; ai putea afla numele proprietarului?

- Numai dacă-mi spui numărul de înmatriculare. Și dacă nu e fals, bine'nțeles...

- Bineînțeles... Doisprezece A-K-T șapte.

- Doi'șpe a-ka-te șapte... Așteaptă puțin.

Dispare pentru un minut sau poate două; când revine, are în mâini o tavă cu o sticlă de bourbon și două pahare pântecoase. S-ar părea că perspectiva încasării plății i-a resuscitat ospitalitatea.

- Altceva n-am - mă informează. Îl vrei simplu sau cu gheață?

- Deloc.

Mă privește ciudat, așa că adaug:

- Am avut un... accident, și de atunci nu mai pun alcool în gură.

- Aha... (Dă din umeri și își umple paharul.) Sper că nu te deranjează dacă eu beau un strop?

- Te rog. Ai aflat ceva?

- Despre mașină?

- Nu, despre migrația bolovanilor albaștri!

Clipește, întrebându-se dacă a auzit bine, pe urmă emite un scurt și lătrat hohot de râs.

- Știi că ești amuzant? De unde-ai scos-o?

- E doar o tâmpenie care mi-a venit pe moment; ei, ce poți să-mi spui?

Ia o înghițitură fixându-mă pe deasupra paharului înainte de a-mi răspunde:

- Dacă Dodge-ul nu a fost furat recent și proprietarul încă n-a reclamat dispariția mașinii, atunci cel care te urmărește s-ar putea să fie un anume Marco Donizetti...

- Donizetti...? Precum compozitorul?

Clipește iar.

- Cum? A, da, probabil...

Presupun că nu prea e amator de operă... În fine, presupunând că Gaetano Donizetti a existat și a compus aici.

- Ai cumva și semnalmentele acestui domn Donizetti?

- Două'ș' nouă de ani, șase picioare și-un sfert înălțime, păr negru, ochi căprui. Să nu-mi ceri și poza, că e ceva lemnit la sistemul ălora de la evidența vehiculelor.

Un metru nouăzeci?! Nici treizeci de ani?! Păpușarul ăsta nu prea seamănă cu cel pe care l-am întâlnit... Din două, una: ori individul acela nu era Păpușarul, ori mașina chiar e furată. Sau a treia: cel care mă urmărește este Donizetti, dar nu este Păpușarul...

- Te-ajută cu ceva? îmi întrerupe „manipulatorul" șirul speculațiilor.

Ridic din umeri.

- Nu știu încă... Gracias, Jonesy! E timpul să-ți transfer banii...

Cred că am pronunțat cuvântul magic, fiindcă fața i se luminează și, cu un gest demn de un prestidigitator, scoate o placă-tastatură; după ce îi transfer suma promisă, îmi rânjește:

- A fost o plăcere să fac afaceri cu tine! Poți apela la mine ori de câte ori ai nevoie... (Mă ridic mormăind un răspuns incolor și inodor; mă conduce până la ușă.) Sper să n-ai necazuri cu ăla care te urmărește.

- Și eu; oricum, mulțumesc pentru urare.

Îmi adresează încă un rânjet:

- Nu de alta, da' dacă-ți face felu' pierd un client!

Ies din casă, cu un nou hohot de râs pe urme. Mai bine nu îi mulțumeam.

138

Cu ochii la Dodge, - Păpușarul sau Cine-O-Fi așteaptă la volan, - urc în taxi; șoferul pornește de îndată ce închid portiera. Când depășim mașina verde, încerc să zăresc figura celui dinăuntru, dar, bineînțeles, respectivul nu e chiar atât de idiot și se apleacă din timp; apoi reia urmărirea. Ating o dată în plus placa și mârâi:

- Acum te-ai convins că mă urmărește?

- Da, domnule - admite vocea șoferului după o secundă-două. Dar v-am zis că e treaba dumneavoastră. A mea e doar să vă duc unde mi-ați cerut.

O înjurătură pe care nu ar renega-o nici cel mai necioplit birjar se înghesuie să îmi iasă printre dinți; având bănuiala că nu ar aduce nicio schimbare situației, o mușc până se lasă păgubașă. După care, tot ce îmi rămâne de făcut e să aștept până ajung la destinație.

Reprezentanța Jaguar ocupă o parte din parterul unui imobil scund de birouri, iar parcul de mașini e cocoțat pe clădire; taxiul mă lasă chiar în fața magazinului, iar domnul Urmăritor parchează de cealaltă parte a străzii. Intrând, mă uit ostentativ în direcția lui, deși am unele îndoieli în privința atacului de panică pe care i l-aș putea provoca astfel... În fine, să mă ocup deocamdată de viitorul meu automobil.

Un tip între două vârste, deghizat în lord de operetă, ridică nasul dintr-o revistă și mă cercetează din priviri; după figura pe care încearcă să nu o facă, rezultatul examinării nu îmi este tocmai favorabil. Totuși, se ridică și vine în întâmpinare.

- Bună ziua, domnule - mi se adresează cu o voce în care politețea cască plictisită. V-aș putea fi de folos cu ceva?

- Da, cu o mașină - răspund, prefăcându-mă că nu i-am observat lipsa de entuziasm.

Ridică abia perceptibil o sprânceană.

- Desigur, domnule... Luați loc în acest fotoliu; combo-ul conține toate informațiile privind modelele Jaguar și variantele lor.

Un alt mod de a spune: „Descurcă-te singur, că eu am ceva mai bun de făcut." Începe să mă irite imitația asta jalnică de englez; înalț și eu o sprânceană, dar cât se poate de ostentativ.

- Mai întâi, te-aș ruga să nu te mai chinui cu accentul, fiindcă nu-ți iese cum îți imaginezi, așa că ești mai degrabă penibil; apoi, nu mă interesează informațiile din combo-ul dumitale, deoarece am venit să cumpăr unul dintre Mark 22-urile pe care le aveți în stoc.

Morga întipărită pe fața vânzătorului se crapă și cade cioburi-cioburi; se holbează la mine, clipește, vrea să replice, se răzgândește, mai clipește o dată; în cele din urmă, își regăsește frâiele și încalecă iar pe mârțoagă.

- Dar desigur, domnule; îmi cer scuze, nu am știut că sunteți clientul care ne-a solicitat mai devreme informații prin rețea...

Îi arăt un zâmbet frate bun cu rânjetul.

- În regulă, hai să ne uităm la mașini.

- Desigur, domnule, vă rog să mă urmați...

Și, afișând un zâmbet copiat din reclama la pasta de dinți minune care după numai o săptămână de utilizare transformă dentiștii în șomeri, face un gest către un ascensor. Ajunși pe terasa-parcare, mă conduce la cele patru Mark 22-uri tolănite la soare, turuind tot felul de aprecieri superlative la adresa modelului respectiv - dacă mi-aș găsi timp să îl cred, ar trebui să mă reped în cea mai apropiată biserică, sau templu, sau orice semănând a lăcaș religios, ca să înalț mulțumiri pentru existența unui asemenea automobil... Prefer să îmi deconectez timpanele cât dau ocol mașinilor. Două dintre ele au niște colori imposibile - cel puțin, pentru un străin ca mine - deci nu rămân decât două opțiuni: una albă și una maroniu-roșcat metalizat. Culoarea metalizată nu e chiar pe gustul meu, însă exemplarul are tapițerie bej, în timp ce mașina albă o are roșu aprins... Alegerea pare făcută; mă întorc înspre turuitorul de serviciu și îl întrerup în plin avânt.

- Cât costă asta maronie?

Nu pare tocmai încântat de stilul meu, dar cel puțin se străduiește să nu o arate.

- Ah, aceasta costă ceva mai mult; știți, a fost o comandă specială pentru un client mai pretențios, care, din păcate, a avut unele probleme și...

- Bine, bine, am înțeles! mă arăt iar nepoliticos, însă nu văd altă cale de a limita logoreea individului. Te-am întrebat cât costă.

- Păi... în jur de nouăsprezece mii... Dacă așteptați numai un minut, vă pot spune exact...

- Te rog. (Se îndreaptă spre ascensor.) Și când te întorci cu prețul exact, aș vrea să aflu și ce reducere îmi faci ca să mă convingi să o cumpăr.

Se oprește la mijlocul drumului, pare să încerce un protest apropo de reducere, dar renunță în timp util și coboară; deschid portiera Jaguar-ului și mă așez la volan - sau ce denumire o fi purtând aici, fiindcă, la fel ca în decapotabila golanului care a încercat să își bată joc de Keiko, în rolul acestuia joacă ceva aducând a manșă de avion. În rest, nimic deosebit față de un automobil de acasă echipat cu transmisie automată. Exceptând placa de citire inscripționată: „Activare Comenzi".

Până să descopăr și alte diferențe, imitația de englez revine cu o coală de hârtie în mână; îmi zâmbește afectat și mi-o întinde. E o listă a dotărilor suplimentare ale exemplarului în care sunt așezat, fiecare cu prețul său. În partea de jos a paginii apare totalul, adunat prețului de bază de douăsprezece mii cinci sute. Adică nouăsprezece mii șase sute șaptezeci și patru de dolari. Și cincizeci de cenți. Ridic privirea de pe hârtie și îl fixez pe vânzător; zâmbetul fără conținut îi este în continuare lipit de buze.

- Deci? întreb.

Clipește.

- Ce anume, domnule?

Ca și cum n-ar ști!

- Reducerea.

Una dintre sprâncene i se înalță puțintel.

- Păi, știți...

Nu prea am poftă de așa ceva.

- Uite care-i treaba: am lucruri mai interesante de făcut decât să mă joc cu dumneata de-a negocierea. Așa că fii amabil și spune-mi direct la cât lași prețul, iar eu am să-ți zic dacă-mi convine sau nu încheiem nicio afacere.

Mutra pe care o face îmi confirmă bănuiala că nu sunt un client pe gustul lui; oftează demonstrativ și răspunde cu voce neutră:

- Sub optsprezece mii nu v-o putem da.

Dacă am reținut bine ce mi-au spus fetele, cu suma asta aș putea cumpăra vreo cinci mașini obișnuite...

- Ăsta-i ultimul preț?

- Da, domnule. Dacă vi se pare prea mare, nu pot decât să vă propun un alt exemplar, mai puțin accesorizat.

Oftez la rându-mi, îi trag un șut bine plasat rațiunii - care dădea târcoale bodogănind ceva legat de risipa de bani - și cer să îmi facă actele.