Notă: puteți modifica dimensiunea fontului, fața fontului și puteți activa modul întunecat făcând clic pe fila pictogramă „A” din caseta cu informații despre poveste.
Puteți reveni temporar la o experiență Classic Literotica® în timpul testării noastre Beta publice în curs. Vă rugăm să lăsați feedback cu privire la problemele pe care le întâmpinați sau să sugerați îmbunătățiri.
Click aici
- Nu crezi că ar fi mai simplu să continui ca până acum? se interesează.
- Ce vrei să spui?
- Adică să afli ce te interesează pe măsură ce trece timpul și te adaptezi aici; deja știi multe despre societatea noastră, ba chiar am observat că accentul tău a început să dispară; cred că într-o zi-două o să vorbești ca noi și nimeni n-o să-și mai dea seama că ești străin.
E și asta o variantă... Partea proastă e că răbdarea nu se află printre cele câteva calități ale mele; mai ales când e încolțită de curiozitate.
- Hmm, nu cred că rezist atâta fără să mă răpună curiozitatea.
- Mda, știu cum e; soră-mea mă acuză tot timpul că sunt prea curioasă...
Replica ei mi-a amintit o întrebare pe care nu am apucat să o pun:
- E ceva care mă nelămurește, Ikumi: mi-ai explicat că voi, himele, sunteți create prin proiectare genetică; atunci cum se face că tu și Keiko sunteți surori? Sau doar așa vă considerați?
Zâmbește.
- Ai reținut codurile noastre?
- Codurile...? Ce coduri? întreb înainte de a-mi aminti că așa-zisul inspector le-a identificat cu așa ceva, pe lângă nume. A, da, știu despre ce vorbești... Nu, nu le-am reținut; de ce?
- Eu sunt M-TF12BB025, iar Keiko, M-YF18GG025; ai idee ce înseamnă?
- Habar n-am... Ia stai! „M"-ul vine cumva de la manga?
- Ai ghicit! Mai departe...?
Ezit o clipă; îmi vin o idee sau două, dar, decât să spun vreo prostie și să fiu gratulat cu un nou „Baka!", mai bine mă abțin. Așa că mă mulțumesc să clatin din cap.
Falsa fetișcană schițează un surâs ce pare să conțină un „Să știi că te-am citit!" și îmi explică:
- Codul meu înseamnă: Manga - Teen-age Female, cu vârsta aparentă de doisprezece ani, Blue hair, Blue eyes, iar al lui Keiko, după cum bănuiesc că ți-ai dat seama deja, Manga - Young Female, vârstă aparentă - optsprezece, Green hair, Green eyes. Și „025"-ul de la sfârșitul ambelor coduri este numărul de înregistrare al ovulului care a fost modificat...
Clipesc o dată sau de două ori.
- Păi... Asta înseamnă că, de fapt, sunteți chiar gemene!
Ridică din umeri.
- Mai mult sau mai puțin... N-am idee cât din informația genetică a donatoarei s-a păstrat în cazul fiecăreia dintre noi; în plus, există nenumărate alte fete manga cu trăsături identice alor noastre care provin din alte ovule. În orice caz, având aceași „mamă", ne putem considera surori.
Cât de trist e să nu poți numi „mamă" decât donatoarea necunoscută a ovulului aflat la baza existenței tale... Mă întreb ce fel de copilărie au himele... Ikumi mă „citește".
- Să nu mă întrebi de copilărie! N-am niciun chef să-ți povestesc despre asta acum, e o chestie prea lemnoasă!
- „Lemnoasă"...?! mă mir.
Surâde.
- Nu se folosește la tine acasă, nu-i așa? E opusul lui „granit", despre care cred că te-ai lămurit până acum ce înseamnă.
- Aha... Ar fi trebuit să-mi dau seama...
Surâsul îi devine un pic cam ironic pentru gustul meu; hima bleu pare gata să îmi servească una dintre drăgălășeniile al căror secret îl deține, însă combo-ul prinde viață, formând în aer capul lui Sayuri în timp ce vocea ei pronunță: „Keiko...?" Pseudo-puștoaica se întoarce spre hologramă și răspunde:
- Hola, Sayuri! Keiko nu-i acasă; ai încercat s-o cauți pe portabil?
Imaginea statică prinde viață.
- Hola, Ikumi; hola, Denn... Sper că nu v-am deranjat...
- Din păcate, nu; după cum vezi, individu' ăsta e îmbrăcat... - rânjește falsa fetișcană.
- Mare curaj are Keiko să te lase singură cu el! zice, chicotind, „dragonița".
- De ce, crezi că i-l stric? se interesează cu prefăcută naivitate hima bleu.
- Ești în stare... - continuă să chicotească cea cu coadă; apoi redevine serioasă. Lăsând gluma, da, am căutat-o întâi pe portabil, dar n-a răspuns; l-a uitat cumva acasă?
- Nu m-ar mira din partea amețitei ăsteia; așteaptă puțin, să văd dacă e pe-aici... - îi răspunde Ikumi și dispare în dormitor.
Ochii aurii ai lui lui Sayuri se îndreaptă către mine și hima-dragon îmi zâmbește.
- Ce mai faci, Denn?
- Acceptabil; tu?
- Cam tot așa... Ai început să te acomodezi aici?
- De început, am început; partea proastă e că nu prea știu când se va termina acomodatul ăsta...
„Dragonița" râde încetișor, apoi, în timp ce obrajii i se înroșesc abia perceptibil, întreabă:
- Vreo veste bună pentru mine?
La ce naiba se referă? Înclin a nedumerire capul și solicit lămuriri:
- Despre ce fel de veste ar fi vorba?
Roșeața din obraji se accentuează puțin, iar urechile îi coboară la orizontală.
- Păi... Dacă te-ai certat cu Keiko...
Mă uit interzis la holograma cu urechi membranoase, neînțelegând de ce o ceartă cu Keiko ar putea fi o veste bună pentru Sayuri; apoi îmi amintesc ce a spus la sfârșitul întâlnirii - că „mă vrea" dacă mă despart de Keiko... Îi cercetez chipul și îmi dau seama că nu glumește. Așa că simt cum încep să mă îmbujorez la rându-mi - fir-ar să fie, am început cumva să mă molipsesc?!
- Ăăă, nu... Nu ne-am certat... - e tot ce găsesc drept răspuns.
- Păcat... (Pomeții i se aprind de-a binelea și apleacă privirea.) Iartă-mă, nu asta am vrut să zic... Bineînțeles că nu doresc să vă despărțiți... (Poate îmi fac timp într-una din zilele astea să o cred... Ridică din nou ochii.) Pot să te întreb ceva?
- Bineînțeles, Sayuri.
- Da' nu te superi, bine?
- Nu, nu mă supăr...
- Sigur?
- Sigur; întreabă-mă odată, nu te mai codi!
Să nu se codească...?! Unde mi-a fost mintea, fata asta are coadă! Sper să nu creadă că am spus-o intenționat...
Din fericire, nu pare să fi observat.
- Denn, aș vrea să știu... Dacă ai fi liber, tu... Adică... (Își drege vocea și întreabă dintr-o răsuflare:) Crezi că te-aș putea interesa?...
O privesc, încurcat; și-a plecat iarăși enormii ochi aurii, iar îmbujorarea i-a aprins chiar și membranele urechilor... E dulce foc „dragonița" asta, însă ceva îmi spune că nu vom fi niciodată împreună... Cu toate că undeva, într-un cotlon bine ferecat al minții mele, curiozitatea de a face dragoste cu ea își roade unghiile de ciudă.
Îmi dreg și eu glasul.
- Dacă aș fi liber, cred că aș fi chiar fericit să fiu prietenul tău... - îi răspund.
Tresare abia perceptibil și se uită la mine printre șuvițele vernil.
- N-o zici doar ca să fii drăguț cu mine, nu-i așa?
- Nu, Sayuri. Chiar îmi place de tine. Dar...
- Știu... - mă întrerupe. Mare norocoasă-i Keiko asta!
Ikumi alege acest moment pentru a reveni în living - presupun că a așteptat să terminăm discuția, fiindcă până acum ar fi putut să găsească și fabrica de „portabile"...
- Nu știu cât de norocoasă-i soră-mea, da' portabilul ei nu-i pe-aici... Poate nu ți-a răspuns pentru că e ocupată.
„Dragonița" se încruntă.
- Dac-ar fi fost ocupată, ar fi lăsat mesaj de informare; întotdeauna o face! (Șovăie câteva clipe.) Sper că n-a pățit ceva...
Într-o străfulgerare, o revăd pe Keiko așa cum arăta după ce a bătut-o nenorocitul de client și un fior îmi urcă de-a lungul spinării; sar în picioare.
- Mă duc să văd dacă n-a pățit ceva! Unde-i barul ăla în care-o așteptau clienții?
Ikumi mă fixează intens pentru o clipă, după care spune, plecând înspre antreu:
- Mergem amândoi.
Sayuri întreabă cu o voce în care se simte efortul de a ascunde panica:
- Despre ce bar e vorba? Vin și eu!
Ikumi se oprește în pragul ușii cât să îi zică:
- Nu, Sayuri; lasă-ne pe noi să mergem. Te anunțăm de îndată ce aflăm ceva. Convorbire încheiată! adaugă, schimbând tonul.
Combo-ul execută comanda, imaginea chipului îngrijorat al fetei-dragon dizolvându-se în aer; Ikumi a ieșit deja din apartament, iar eu mă încalț cât de repede pot.
____________
note:
manga teen-age female - adolescentă manga, în engleză
blue hair, blue eyes - păr albastru, ochi albaștri, în engleză
manga young female - tânără manga, în engleză
green hair, green eyes - păr verde, ochi verzi, în engleză
- COMENTARII
