tagRomane si NuveleOglindiri în Enormii Lor Ochi 18

Oglindiri în Enormii Lor Ochi 18

byMattMoran©

În atenția cititorilor: Am observat că unii dintre dvs. au sărit (câte) o parte a romanului - i.e. mai multe capitole succesive. După cum am precizat în descriere, acesta este un roman, așadar acțiunea, prezentarea personajelor și interacțiunile dintre ele evoluează constant; întrucât aceste părți sunt stabilite numai pe baza numărului de pagini și nu au subiecte independente, vă recomand să nu săriți câteva capitole odată deoarece există posibilitatea de a rata elemente având relevanță în desfășurarea ulterioară a acțiunii sau introducerea unor noi personaje, astfel putând apărea nelămuriri.

71

La întoarcere, nu am mai auzit voci străine în cap, nu am mai văzut fire roșii plutind în aer. Hotărât să trec sub tăcere ciudata întâmplare, îi înmânez piperul pseudo-puștoaicei; așezând borcănelul la îndemână, se interesează:

- Ai rezolvat?

Îmi instalez pe față cea mai nedumerită mină pe care o găsesc în stoc.

- Ce să rezolv?

- Ce aveai de rezolvat.

- N-aveam nimic de rezolvat.

- Minți.

- Nu.

- De ce te ascunzi de mine?

- Ți se pare.

- Știu că o faci.

- Aiurea!

- Nu-i un bluf, te-am citit.

- Dacă m-ai „citit", înseamnă că știi deja despre ce-i vorba.

Mă fixează.

- Denn, n-am reușit să citesc decât că aștepți să se întâmple ceva și ești nerăbdător; restul e ascuns, ai învățat cum să mă împiedici să ajung la gândurile pe care nu vrei să ți le știu... În numai două zile! Începe să-mi fie teamă de tine, Denn... Puterile tale trebuie să fie mai puternice decât îmi pot imagina, și...

- Ikumi, - o opresc, - ce prostie mai e și asta?! Cum să-ți fie teamă de mine!? Ceea ce-ți imaginezi e tocmai faptul că aș avea puteri mentale...

Oftează și coboară privirea.

- Ce bine-ar fi să fie doar închipuirea mea... Ai uitat că ai oprit fără efort atacul lui Asuka? Și cum altfel ai putea să mă blochezi când încerc să te citesc?

Ideea cu oftatul mi se pare suficient de bună pentru a o prelua înainte de a răspunde:

- Iar o luăm de la capăt? Doar am mai discutat despre asta și am ajuns la concluzia că tipa s-a speriat când a simțit acel „ceva" din mintea mea...

Se uită din nou la mine.

- Asta-i numai concluzia ta. Și dintre noi doi, eu sunt cea mai bine plasată ca să apreciez puterile psihice, nu crezi?

- De acord, însă nu cred că ești suficient de obiectivă...

Se încruntă.

- Ce vrei să zici?

- Că mă crezi mai bun decât sunt.

Una dintre sprâncenele ei renunță la încruntare în favoarea unei arcuiri.

- Ce faci, folosești replica lui Keiko?

- De unde știi...? încep să spun, dar mă opresc amintindu-mi că are prostul obicei de a trage cu urechea.

Acum a putut să mă „citească"; se înroșește și îmi evită privirea.

- Da, poate că te consider bun, și nu mă gândesc doar la puteri... Însă nu despre asta-i vorba: ai schimbat subiectul; de ce nu vrei să știu ce ai de gând să faci?

Îi ridic bărbia cu vârfurile degetelor până când mă pot oglindi în imenșii ei ochi azurii.

- Ikumi, vreau să vă fac o surpriză, ție și lui Keiko... Și nu sunt sigur că o să reușesc ce mi-am propus, așa că până atunci mai bine considerăm subiectul închis, de acord?

Clipește înainte de a-mi zâmbi.

- Nu puteai să zici așa de la bun început?! Despre ce surpriză-i vorba?

Adopt strâmbătura „Fii serioasă!".

- Ikumi, cum vrei să mai fie surpriză dacă-ți spun?!

- Păi, o să rămână surpriză pentru Keiko, nu?

- Da, bine... - bombăn.

Fata bleu începe să se fandosească:

- Hai, spune-mi! Te roog!

- Nu.

- Denn, nu fi rău!

- N-am încotro...

- Mă supăr pe tine!

Parcă am mai auzit amenințarea asta, nu demult; surorile astea hime seamănă chiar și la fire...

- Dacă-ți face plăcere...

- Baka!

Ne uităm unul la altul un lung moment, după care micuța himă ridică din umeri și, zicând ca pentru sine, dar suficient de tare ca să o pot auzi: „Asta e, măcar am încercat...", revine la preparatul mesei. O privesc și mă cuprinde un sentiment ciudat - un amestec de simpatie, tandrețe, atracție și ceva semănând a regret... Regret...? Da, pe undeva îmi pare rău că nu am cunoscut-o pe ea prima, fiindcă am senzația că m-aș fi putut îndrăgosti cu ușurință odată ce aș fi trecut peste bariera psihologică a vârstei ei aparente... Însă o iubesc pe Keiko și chiar nu am de gând să o înșel, indiferent ce îmi cere ea, oricât ar insista să mă culc și cu sora ei.

- Sigur nu te pot ajuta? mă interesez din nou.

Îmi aruncă o scurtă privire din colțul ochilor.

- Poți, dar nu vrei.

Oftez.

- Iar începem?!

Surâde.

- Nu, pentru că nu-mi place să duc bătălii pierdute de la bun început; oricum, îți mulțumesc că te-ai dus după piper.

Bine că și-a adus aminte!

- Cu plăcere.

După o clipă, spune:

- Vezi ce mai face Keiko, cred că acum ea are mai multă nevoie de tine decât mine.

Bine că mă trimit de la una la alta!

- Mă rugase să o las singură până-și mai revine...

Mă fixează și se strâmbă a „Baka!". Sau ceva similar.

- Denn, Keiko e o fată care încearcă să nu deranjeze pe nimeni... Chiar dacă uneori pare să fie destul de agresivă. Așa că...

- Am înțeles - o întrerup și plec să văd ce mai face Keiko.

72

O găsesc întinsă pe saltea, cu mâinile sub ceafă; superbul ei corp e încă puțin jilav, la fel și pletele răsfirate asemenea razelor solare dintr-o frescă antică egipteană - doar că sunt verzi. Enormii ei ochi, la fel de verzi, abandonează tavanul pe care îl fixau pentru a se întoarce către mine. Vânătaia din jurul orbitei a dobândit deja penultima culoare înaintea dispariției, iar tăietura de la buză este deja cicatrizată și abia se mai observă - într-adevăr, rănile fizice i se vindecă incredibil de rapid; dar, după tristețea din privire, nu același lucru se poate spune despre cele sufletești...

Mă așez în genunchi lângă ea și îi iau o mână într-a mea; mi-o strânge ușor, schițând un zâmbet.

- Bineînțeles că nu te-ai culcat cu Ikumi...

- Bineînțeles că nu; are treabă la bucătărie.

Surâsul i se accentuează puțin.

- Bine că ai găsit motiv!

- Unul cât se poate de întemeiat. Ce, voiai să n-avem ce mânca?

Chicotește.

- Și dacă nu-l aveai pe ăsta, găseai altul, nu-i așa?

- Printre defectele mele nu se numără și lipsa de imaginație...

Zâmbetul ei capătă nuanțe de rânjet.

- Dar lipsa de modestie, da.

Ridic din umeri.

- Uneori.

- Și ce alte defecte mai ai?

- Destul de multe ca să ți le ascund.

Înalță sprâncenele.

- De ce?

- Fiindcă nu vreau să te pierd.

Surâsul i se stinge și murmură:

- Nu poți pierde ceea ce nu ai.

Oftez.

- De ce spui asta? Crezi că nu sunt destul de necăjit când te văd atât de tristă?

Îmi strânge un pic mai tare mâna.

- Iartă-mă, n-am vrut să te supăr; dar nu vreau să uiți că nu te pot iubi cu adevărat... Nu așa cum ai vrea tu.

- Cum să uit când ai mereu grijă să mi-o amintești?

- O fac numai pentru că nu vreau să suferi.

Mi-ar plăcea să găsesc o replică, însă nu știu ce cuvinte ar putea cuprinde tot ce simt pentru ea... Mă mulțumesc să îi mângâi ușor obrazul, zâmbindu-i cât de cald pot; îmi răspunde în același fel și îmi șoptește:

- Fă dragoste cu mine, Denn... Strânge-mă în brațe și fă-mă să uit că viața mea nu valorează mare lucru...

73

După un timp, facem împreună duș; nu sunt atent să îmi ascund gândurile și Keiko mi le citește. Cuprinzându-mă în verdele ochilor, îmi zice cu voce scăzută, doar cât să o aud peste zgomotul apei:

- Denn, iar îți faci probleme din cauza asta... De acord, poate că nu ești cel mai grozav amant pe care l-am avut, însă te prefer oricui altcuiva fiindcă tu ești singurul care face dragoste cu mine... Și nu cred că poți să-ți închipui cât de mult contează.

Îi zâmbesc - cât de ușor poate uneori apărea un moment de fericire! - și o strâng în brațe; sub jetul fierbinte, îi simt trupul cald lipit de al meu, mâinile mângâindu-mi încet spatele, capul sprijinit pe umărul meu și nu îmi mai doresc decât ca această clipă să nu ia niciodată sfârșit...

- Voi doi ați putea candida la „Cuplul Siropos al Anului", cu mari șanse de a câștiga - ne sparge bula de fericire vocea ironică a lui Ikumi.

Tresărim la unison și întoarcem capetele; e așezată pe marginea lavoarului și ne rânjește larg.

- Ce naiba cauți aici, tâmpito!? se stropșește la ea sora mai mică; exact același lucru voiam să îl întreb și eu, dar mi-a luat-o înainte cu o fracțiune de secundă.

Tâmpita înclină capul într-o parte și se interesează pe un ton nevinovat:

- E o întrebare sau o simplă exclamație?

- Eu o strâng de gât pe nesimțita asta! mârâie Keiko.

Nesimțita se preface înspăimântată de o asemenea perspectivă și întinde împăciuitor mâinile în față.

- Hei, nu-i cazul să recurgi la gesturi violente! Am avut trei motive cât se poate de întemeiate ca să vă întrerup momentul de tandrețe...

- Dacă tot ai dat buzna peste noi, acu' spune-le! mârâi la rându-mi.

Începe să numere pe degete:

- Unu: am o veste proastă; doi: am și o veste bună!...

- Să le auzim - cere, morocănoasă, fata verde.

- Pe care o vreți mai întâi? întreabă cea bleu, zâmbind dulce.

- Termină!! revine la mârâit sora ei.

- Bine, dacă nu aveți nicio preferință, încep cu cea proastă... (Se oprește și cade pe gânduri cu o mimică exagerată.) Parcă așa era în bancuri, nu?

- Ikumi!!! exclamăm amândoi, aproape simultan.

- Gata, gata, nu-i cazul să faceți crize! Nu poate omu' să glumească...

- Ba da, dacă-ți amintești unde ți-ai lăsat simțul umorului.

Se face că nu a auzit.

- Vestea proastă e că tocmai a sunat Raoul...

- Crăpa-i-s-ar! mormăie Keiko.

- Mda, de acord cu tine; până atunci, trebuie să fii într-o oră jumătate la „Cockatoo", unde te întâlnești la bar cu doi clienți care au cerut să mergi cât mai sumar îmbrăcată.

- Și vestea bună care mă-sa e?! Vor să mi-o tragă-n același timp și scap mai repede!?

Falsa fetișcană dă din umeri.

- Asta rămâne să afli; nu, era vorba de masă: e gata, așa că ai timp să mănânci înainte de a pleca.

- Căcat!! bombăne hima verde, de-a dreptul entuziasmată.

- Nu, am pregătit doar felul obișnuit de vineri.

- Și... al treilea motiv? intervin înainte ca amenințarea cu strânsul de gât să prindă rădăcini în realitate.

Ikumi oftează teatral.

- Speram că ați uitat...

- Nu, spre ghinionul tău nu ne-am ramolit încă! o informează Keiko. Zi odată!

- Păi, voiam să mă uit cum vă giugiuliți sub duș... AUU!!

Săpunul aruncat de fata cu plete verzi a nimerit-o drept în mijlocul frunții; presupun că precizia tirului este rodul unui temeinic antrenament...

74

Am mâncat într-o apăsătoare liniște: Keiko - indispusă, Ikumi - bosumflată în urma loviturii încasate, iar eu - neștiind prea bine dacă e cazul să încerc o împăcare a surorilor hime; până la urmă, m-am hotărât să mă abțin, gândindu-mă că apele se vor liniști de la sine. Într-adevăr, pseudo-puștoaica aruncă supărarea și îi zâmbește tinerei când aceasta se ridică și, mulțumind pentru masă, se duce în dormitor să se pregătească de plecare; în scurt timp, revine, surâzând un pic forțat.

- Presupun că sunt suficient de sumar îmbrăcată, nu?

- Așa pare - o asigură sora ei, eu nefiind în stare să articulez vreo replică.

Deoarece Keiko poartă pe șolduri un fel de brâu din plăcuțe aurii dreptunghiulare, aparent metalice, un colier și brățări la încheieturi și glezne, toate cu același design. Atât.

Amuzată de figura pe care trebuie să o am, îmi face cu ochiul și pleacă, rămânând desculță; încerc să ignor supărătorul gând că fata pe care o iubesc este pentru alții doar un fel de jucărie sexuală vie și mă întorc spre Ikumi, care a adoptat o poziție relaxată, cu mâinile la ceafă și un picior sprijinit pe marginea măsuței; mai întâi ne privim în ochi, apoi cei mari și azurii coboară.

- Se datorează ținutei lui Keiko sau alei mele? se interesează, rânjind.

- Hai să spălăm vasele - zic, altă diversiune refuzând să îmi vină în minte, și mă ridic; ar fi trebuit să mă îmbrac după duș, poate nu se vedea erecția.

- N-am nimic împotrivă, dar mi se pare un preludiu cam ciudat - chicotește ironic.

Ridic din umeri, prezentându-i în același timp grimasa „Nu te potolești?!"

- Pot să-ți spun ceva fără să te superi?

- De ce să mă supăr? Doar e meseria mea să mă ocup de fanteziile erotice ale bărbaților...

- Ikumi, nu la asta mă refeream!

- Păcat, chiar eram curioasă ce voiai să facem.

- Ce-ar fi să nu mai faci pe proasta?!

- Un miracol, probabil...

O cadorisesc cu o altă strâmbătură - „Lasă-mă...", de data aceasta - și abordez plin de curaj subiectul:

- N-aș vrea să mă înțelegi greșit, dar... Cum să-ți spun? Eu...

- Dacă nu-ți găsești cuvintele, e mai simplu să mă lași să te citesc - mă întrerupe. Asta, dacă nu cumva te chinuiai să-mi zici din nou că, fiind îndrăgostit de soră-mea, nu vrei să te culci decât cu ea.

- Păi, da... - admit, surprins și-nu-foarte.

Coboară brațele, se apleacă, își sprijină obrazul în pumn, mă fixează cu o expresie ciudată și spune:

- Știam asta, nu era nevoie să-mi repeți.

Mă holbez la ea, uimit, dar și agasat.

- Și dacă știai, de ce mama naibii-mi mai faci avansuri!?

- Fiindcă mi se pare o tâmpenie. Una teribil de romantică, dar tot tâmpenie se cheamă.

- Mulțumesc... - mormăi, înciudat.

Îmi zâmbește suficient de cald pentru a-mi topi supărarea.

- Acum, tu să nu mă înțelegi greșit: te respect pentru asta, dar nu pot să-ți respect și decizia; așa că, mai devreme sau mai târziu, tot o să te fac să mă fuți.

Ridic o sprânceană.

- Asta ce vrea să fie, ambiție?

- Zi-i cum vrei. Eu o consider mai degrabă dovadă de prietenie.

Clipesc, nedumerit-emoționat.

- Mulțumesc... Însă mai există un motiv pentru care nu vreau să mă culc cu tine...

- Înfățișarea mea de puștoaică, nu-i așa? se grăbește să presupună.

- Nu, Ikumi, de data asta te înșeli; am trecut deja peste asta, e vorba de ceea ce mi-ai spus ieri, în gondola roții...

Cu o expresie mirată pe chipul drăguț, clipește și ea.

- La ce anume te referi...?

- La tot. Mi-am dat seama că ești un om deosebit, și acesta e încă un motiv care mă împiedică să te tratez ca pe un simplu obiect sexual, așa cum te-ai resemnat să te consideri.

În superbii ei ochi încep să sclipească lacrimi; apleacă repede privirea, încercând să le ascundă de mine, însă îmbujorarea care îi aprinde pomeții nu are cum să o ascundă.

- Denn, eu sunt himă, nu om... Chiar nu vrei să înțelegi asta? murmură.

Îi prind obrajii în palme, îi ridic capul până când pot plonja în imenșii ei ochi și îi șoptesc:

- Iar tu nu vrei să înțelegi că ești un om adevărat, chiar dacă ai fost proiectată într-un anume scop...

Își sprijină fruntea de pieptul meu.

- Of, Denn, am râs de tine și Keiko, dar și noi doi putem să ne înscriem în competiția aia!...

Nu mă pot opri să zâmbesc.

- Ba nu putem, pentru că e rezervată cuplurilor.

- Mda, nu ne încadrăm... Din păcate.

Nu a lipsit mult să tresar.

- Ce vrei să spui?

- Nimic.

- Ikumi, de ce ai spus „din păcate"?

- N-are nicio importanță, nu te mai agita așa!

- Lasă-mă pe mine să judec asta...

- N-ai nimic de judecat. Ți-am zis că sunt un pic invidioasă pe soră-mea pentru că o iubești; asta-i tot.

Mă încrunt și îi ridic din nou chipul spre mine, căutându-i privirea; i-o prind, însă nu reușesc să văd nimic în profunzimile azurii ale ochilor ei.

- Nu-mi amintesc să-mi fi spus așa ceva...

- Ia niște lecitină dacă ai probleme cu memoria.

- Ikumi, tu îmi ascunzi ceva.

Enormii ei ochi rămân la fel de impenetrabili, doar umbra unui surâs îi vizitează colțurile buzelor și, clătinând din cap, mă îndepărtează cu un gest blând.

- Parcă era vorba să spălăm vasele... - zice, adunând farfuriile.

Resemnat, o ajut să le ducă la chiuvetă. Știu când am pierdut o bătălie.

75

„Ai vreo veste de la Păpușar?"

„...Nu, încă nu..."

„Hmm... Ce naiba face, nici măcar ăsta nu-i în stare să rezolve mai repede!? Sună-l și întreabă-l care-i situația!"

„Dar nu cred că..."

„Nu mă interesează comentariile tale; ți-am cerut ceva, fă-o! Acum!"

„Da, domnule..."


76

Vasele fiind curățate, șterse și așezate la locul lor, - oare aici nu s-a inventat mașina de spălat vase, sau fetele nu și-au permis una? - ne întoarcem în camera de zi, unde micuța himă se așază la loc pe canapea, de data aceasta cu ambele picioare sprijinite de măsuță; eu mă îndrept către dormitor, să mă îmbrac.

- Ce faci?

- Mă duc să pun ceva pe mine - răspund din mers.

- De ce?

- Așa... - o lămuresc.

Când revin, ambalat într-o pereche de pantaloni cărămizii și o cămașă galbenă, Ikumi se interesează:

- Dacă n-ai de gând să mă regulezi, ce vrei să facem până se întoarce soră-mea?

- Știi, sunt momente când aș prefera să te comporți ca o fetiță... - spun, așezându-mă pe cealaltă canapea.

Mă fixează un lung moment înainte de a-mi răspunde, cu voce joasă:

- Te deranjează atât de mult că vreau să facem sex?

- Nu cred că „mă deranjează" e expresia potrivită...

- Dar care ar fi?

- Habar n-am... N-ai vrea să schimbăm subiectul?

- Tu l-ai deschis.

- Mda, tot ce se poate... Însă tu îl poți închide.

Oftează.

- Bine, deocamdată te las în pace. Dar să nu-ți imaginezi cumva că n-am să mă fut cu tine în cele din urmă!

Fiecare cu marota lui... Mă prefac tare de ureche și revin la întrebarea ei de mai devreme:

- Aș vrea să mă înveți să lucrez cu combo-ul.

- Păi nu ți-am arătat ieri cum să faci?

- Mi-ai arătat cum să-l folosesc ca televizor. Dar am văzut că are și alte funcții; nu-i cumva și terminal pentru accesarea rețelei virtuale?

Ridică sprâncenele pentru a ilustra mirarea.

- „Televizor"? „Terminal"? Tu știi ce înseamnă astea acolo de unde vii... În orice caz, folosește și la vizitarea rețelei. Dar ca s-o accesezi, parcă așa ai zis, îți trebuie un cont, ca la plăți...

- Adică trebuie să am amprenta înregistrată, nu?

- Exact. Pot să-ți deschid eu accesul, dacă preferi să-ți pierzi vremea-n rețea în loc să te culci cu mine - adaugă, cu un rânjet.

Având în vedere că mi-am imaginat subiectul închis pentru o mai substanțială bucată de timp, mă pot declara naiv incurabil. Efectuez grimasa mai-insiști-mult?! înainte de a-i răspunde:

- Nu prefer să-mi „pierd vremea în rețea"; pur și simplu, voiam să aflu mai multe despre lumea asta a voastră.

Rânjetul îi este izgonit de o figură serioasă.

- Scuză-mă, am fost răutăcioasă și nu era cazul... Știi, pur și simplu mi se pare aiurea să mă refuze cineva, și din cauza asta m-am purtat urât cu tine... (Mă privește printre gene.) Spune-mi, mă ierți?

Îi zâmbesc.

- Dar, Ikumi, nu m-am supărat pe tine... Nu am niciun motiv, ba dimpotrivă.

Răspunde zâmbetului meu cu unul plin de ușurare și își schimbă poziția, așezându-se turcește, apoi zice:

- Întreabă-mă ce vrei să știi; vei afla mai repede ce te interesează și, în plus, mă simt și eu folositoare la ceva... Dacă tot nu vrei să mă fuți.

Îmi dau demonstrativ ochii peste cap - chiar nu are de gând să înceteze!? Pe micuța himă bleu o bufnește râsul.

- Hai, Denn, nu te mai enerva! Te tachinam, doar...

- Da, bine... - bombăn. Parcă eu n-aș ști că te prefaci că mă tachinezi când de fapt insiști.

Se strâmbă a „Da' perspicace mai ești!" și chicotește:

- Știi cum fac copiii și femeile când vor ceva: insistă până când celălalt cedează nervos. Și cum eu sunt și una și alta în același timp...

Clatin din cap în stilul ce-mă-fac-cu-tine, spunând:

- Ghinionul tău că ai dat peste un campion al încăpățânării.

- Poate acolo de unde vii tu erai campion; aici, eu sunt aceea! rânjește. Bun, lăsând gluma acum, ce vrei să știi despre lumea noastră?

Iată o întrebare ce mă cam pune în încurcătură: pe de o parte sunt unele detalii pe care nu pot să i le cer, fiindcă nu vreau să afle - nici ea, nici Keiko - ce plănuiesc, pe de alta sunt multe alte lucruri pe care aș vrea să le știu, dar, pur și simplu, habar nu am de unde să încep... Sub privirea amuzată a pseudo-puștoaicei, - nu cred că are nevoie de abilitățile ei paranormale pentru a-și da seama ce se întâmplă, - încerc să aleg o primă întrebare din roiul care îmi bâzâie în minte.

Report Story

byMattMoran© 1 comments/ 532 views/ 0 favorites

Share the love

Report a Bug

Inainte
2 Pages:12

Forgot your password?

Please wait

Change picture

Your current user avatar, all sizes:

Default size User Picture  Medium size User Picture  Small size User Picture  Tiny size User Picture

You have a new user avatar waiting for moderation.

Select new user avatar:

   Cancel