Notă: puteți modifica dimensiunea fontului, fața fontului și puteți activa modul întunecat făcând clic pe fila pictogramă „A” din caseta cu informații despre poveste.
Puteți reveni temporar la o experiență Classic Literotica® în timpul testării noastre Beta publice în curs. Vă rugăm să lăsați feedback cu privire la problemele pe care le întâmpinați sau să sugerați îmbunătățiri.
Click aiciÎi zâmbesc.
- Fii liniștită, nu m-am gândit la nimic ilegal... Mă rog, nu foarte...
Nu am liniștit-o deloc, ba dimpotrivă - pare și mai îngrijorată.
- Denn, ce vrei să faci?
Mă opresc, o întorc spre mine, îi iau umerii în palme și mă uit în ochii ei. Îmi susține privirea, dar verdele imenselor ei irisuri e nițel înnorat.
- Keiko, nu pot să-ți spun. Nu acum. Și nu mă înțelege greșit, nu-i vorba că n-am încredere în tine, ci, pur și simplu, nu știu dacă voi reuși. Poate doar mi-am închipuit că pot face ceva, și nu vreau să-ți faci iluzii în zadar...
Mai clipește de două ori.
- Iluzii...? Despre ce fel de iluzii vorbești, Denn?
- Nu mă întreba, Keiko. Te rog. Dacă reușesc ce mi-am propus, vreau să vă fac o surpriză, ție și lui Ikumi.
- Denn, începi să mă enervezi! Nu-mi plac misterele. Despre ce fel de surpriză-i vorba?
Îi zâmbesc.
- Cum vrei să mai fie surpriză dacă-ți spun de pe acum?
Ridică din umeri și, smulgându-se de lângă mine, se îndepărtează; o ajung din câțiva pași; își strecoară un braț sub al meu și zice pe un ton calm:
- Ești un nesuferit!
- Câteodată.
- Un răutăcios!
- Mi se-ntâmplă.
- Un încăpățânat!
- Așa e.
- Un...
- Ai dreptate.
Chicotește.
- Mă întreb de ce oare îmi place de tine.
- Și eu.
- Baka!
- Tot ce se poate.
- Uite-o pe Sayuri!
Sayuri, „dragonița", ieșind de pe o stradă perpendiculară, ne vede în același moment și, dotându-se instantaneu cu un zâmbet vesel, ne face semn cu mâna. Keiko îi răspunde printr-un gest identic, iar eu mă mulțumesc să o studiez pe măsură ce ne apropiem.
E de statură potrivită, suplă, cu sâni nu prea mari dar frumoși - cel puțin, așa par sub bluza albastră pe care o poartă - și picioare impecabile, generos dezvăluite de scurta fustă albă, cu tivul tăiat într-un zig-zag neregulat; chipul agreabil are caracteristicele trăsături manga, iar urechile membranoase, mai lungi în partea de sus, - chiar seamănă cu niște mici aripi de liliac, - se ivesc printre șuvițele vernil ale părului lung până mai jos de umeri. Însă nu urechile șochează cel mai mult la ea - în minte îmi răsună vocea lui Keiko, chicotind: „Stai să-i vezi coada!"... Într-adevăr, demenții au dotat-o cu o coadă lungă, destul de groasă la bază, dar subțiindu-se mult către vârf. Venind în întâmpinarea noastră, o balansează lin dintr-o parte în cealaltă, în ritmul pașilor; întrucât nu izbutesc să îmi iau privirea de la ea, hima de la brațul meu șoptește fără să își miște buzele:
- Încearcă să nu te mai holbezi la coada ei...
- Nu prea reușesc - îi răspund în același fel.
- Lasă omu' să se uite, dacă-i place coada mea! râde Sayuri; se pare că precauțiile noastre nu au fost tocmai eficiente... Hola, Keiko! Hola, străine! adaugă cu același ton vesel.
- Hola, Sayuri! îi răspundem pe două voci.
- Ți-l prezint pe prietenul meu, Denn - adaugă prietena mea, Keiko.
Continuând să zâmbească, fata-dragon îmi întinde o mână fină, în ciuda unghiilor în formă de gheare - chiar s-au gândit la toate detaliile „proiectanții" ei?! - și spune:
- Mă bucur să te cunosc!
- Și mie-mi pare bine să te cunosc.
Odată încheiate formalitățile, Sayuri se interesează:
- Ce fel de himă ești tu, Denn? Arăți ca un natural, ești cumva un șob'... (Se corectează instantaneu, căutând să ascundă gafa prin păstrarea tonului.) ...polițist?
- Sayuri, Denn chiar e un natural... - zice încet hima verde.
„Dragonița" își îndreaptă ochii aurii spre ea, clipește, apoi revine la mine.
- Un natural... - repetă, gânditoare. Sper din tot sufletul să ai mai mult noroc decât mine, Keiko.
- Ce vrei să spui? o întreb.
Mă ia de brațul disponibil.
- Mergem într-un local, unde Keiko o să se țină de cuvânt și o să ne facă cinste cu câte o cafea, iar eu am să-ți povestesc; bine?
- Hei, am zis că ne vedem la o cafea, nu că fac eu cinste! protestează râzând Keiko.
- Așa e, ai promis doar că-mi povestești care-i treaba cu inspectoru' ăla care ne-a sunat aseară...
- Nici asta n-am promis!
- Și ce dacă? îi rânjește Sayuri, dezgolind niște canini supradimensionați.
De acord, are urechi membranoase, colți, gheare și coadă - ca să nu mai pun la socoteală enormii ochi aurii sau părul vernil - dar avea dreptate Keiko: e o fată drăguță. Și simpatică.
„Dragonița" cred că m-a „citit", fiindcă se uită la mine și îmi zâmbește; un „natural" grăsun, cu mutră de bursuc corcit cu știucă, purtând haine galben-fluorescent cam boțite, îmi aruncă o privire uite-l-și-pe-perversul-ăsta-cum-se-plimbă-cu-două-hime; i-o întorc sub forma du-te-naibii-de-prost și îmi văd de drum, încadrat de cele două fete care sporovăiesc despre nu-am-fost-atent-ce.