La Demonstrație

Este august, este cald, iar soarele, deja, la unsprezece dimineața, este destul de fierbinte.

Sunt la stadion. Partidul face pregătirile aferente întâmpinării, cum se cuvine, a tovarășului, pe data de douăzeci și trei...

Cum „băieții" mei sunt oameni serioși și de caracter, n-am ce mare lucru să fac, nici eu și nici colegul care are aceeași sarcină ca și mine, să ne asigurăm că totul funcționează cum trebuie.

Pâi normal că funcționează!... La nouă dimineața toți ai mei sunt pe poziții, pe banchete, cu plicurile cu „plăcuțe" (bucăți de carton de formă dreptunghiulară) pe genunchi, gata de repetiție.

Dacă ar fi toți atât de serioși cum sunt oamenii mei, nu cred că ar fi necesare mai mult de trei repetiții, dar... asta-i viața!... În fiecare an ne flendurim pe la stadion câte două săptămâni!...

Îmi las colegul la „supraveghere" și cobor să văd dacă găsesc vreun suc.

Tot ce găsesc este o cișmea - bună și asta, că doar apa se bea de sete!...

Îmi potolesc setea, însă, brusc, mă apucă o cu totul și cu totul altă sete!...

Nu cred să aibă mai mult de un metru șaptezeci și fiind încălțată cu pantofi de sport, mi-e clar că asta-i înălțimea ei reală!...

Ce m-a șocat au fost ochii, de-un verde copleșitor și care, surprinzându-mi privirile, devin râzăreți.

Ce nevastă, ce repetiții, ce obligații, că doar nu mai gândesc cu capul de pe umeri!

Intru-n priză:

- Sărutmâna! Și pe tine te-a apucat setea?...

Îmi zâmbește cu gurița ei micuță și rotunjoară, de sub năsucul un pic cam cârn și care se și încrețește când îmi arată ce dinți frumoși și albi are.

- Îhâm!...

În timp ce ea se apleacă pentru ca să bea apă, eu scot și-mi aprind o țigară. Nu bag pachetul la loc în buzunar. O aștept să termine de băut, apoi, direct, întinzându-i pachetul, o întreb:

- Fumezi?

Nu mă refuză, însă ține să precizeze:

- Nu chiar, însă mă mai prostesc și eu!... Apropos, eu sunt Diana!

Bravos, ce târtan pot fi și eu! Ar fi trebuit ca eu să am această inițiativă!

Mă prezint și eu.

Tot ea:

- Ce faci aici?

Îi povestesc ce v-am povestit deja. În ce o privește, nu se pune problema s-o întreb ce face, că doar costumul sportiv spune tot. Doar o întreb:

- Mai ai, sau ai terminat pentru astăzi?

Îmi povestește că a terminat și că „șefa" le-a dat liber mai devreme, dar că-și așteaptă o prietenă.

Mă uit la părul ei șaten, la țițiloancele atât de bine așezate și proporționate, la șoldurile care chiar te duc cu gândul la o sportivă, însă nu la „femeia șnur, fără țâțe, fără cur" și... uit că sunt însurat.

Mă mai ajută și faptul că, din principiu, sau din superstiție, nu port verighetă - după prima căsătorie, ratată, am refuzat să mai utilizez acest accesoriu...

Fac un calcul rapid. Nu știu dacă este să iasă ceva, însă sigur voi ști cum pot lua legătura cu ea și altă dată:

- Ce-ar fi s-o așteptăm împreună pe prietena ta, apoi să mergem la o cofetărie?...

Iar îmi zâmbește cu gurița ei minunată apoi, la mișto:

- Dacă plătește cine a făcut invitația, da, cu plăcere!...

Zâmbesc și eu, bucuros, apoi mă scuz că trebuie să mă duc până la ai mei, ca să-mi „aranjez ploile".

Îmi promite că mă așteaptă pe o bancă, ceva mai încolo și chiar se îndreaptă spre locul cu pricina, arătându-mi anatomia și din spate. Nu pot să nu remarc ce picioare frumoase și lungi are, cel puțin după gustul meu!...

Mă cam mustră conștiința, recunosc, că doar țin la nevastă-mea, pe bune, dar... deh, sunt bărbat, cum se spune și se iartă...

Revenit la bancă, le găsesc pe cele două fete - nu cred să aibă mai mult de douăzeci și trei de ani, nici una dintre ele.

V-aș face și descrierea prietenei, însă, sincer, nu văd rostul, întrucât brunețica, în afară de faptul că ne însoțește la cofetărie, nu mai face subiectul acestei povestiri.

Pe scurt, fetele sunt prietene încă din liceu - au fost colege de bancă.

Acum nu lucrează în aceeași întreprindere, însă amândouă sunt studente la „Poli", la aceeași facultate, însă în ani diferiți, întrucât una dintre ele n-a reușit să intre „din prima"...

Nu apucăm să terminăm bine cu prăjiturile și sucurile că bruneta, mai grăbită, se ridică scuzându-se că ea trebuie să plece, c-o așteaptă prietenul.

Fată inteligentă și sigur cunoscătoare a „apucăturilor" prietenei ei - ne lasă singuri.

O întreb pe Diana dacă mai vrea vreun suc, ceva, însă mă refuză, sugerându-mi că ar prefera să se plimbe.

Îi propun parcul Herăstrău, apoi o luăm la pas întins, sportiv, spre locul unde am reușit ca să-mi parchez autoturismul dimineață, când am ajuns la stadion.

Ajunși în parc, ne plimbăm puțin pe alei, apoi, tot eu vin cu invitația:

- Ce-ai zice de-o bere?

Se uită la mine puțin cam surprinsă:

- Pâi... și cu mașina ce faci?!?...

Zâmbesc:

- Am zis o bere, nu o ladă!...

- Și... miliția?!?...

- Draga mea, este ziua, la prânz!... Ăștia stau la pândă seara, noaptea, când ies oamenii din parcarea de la Pescăruș!...

Lasă capul în pământ:

- De fapt, carnetul tău, treaba ta!...

- OK! Mergem la terasă?

Ne oprim la Debarcader - mașina este parcată atât de departe încât chiar dacă ar avea Diana gura pocită, cum se spune, n-ar putea vreun caraliu să facă legătura dintre mine, terasă și autoturism, deci riscul este infim.

Locuiește cu părinții și mai are un frate, ceva mai tânăr, încă elev de liceu.

Cu ocazia nașterii frățiorului, care, oricum, nu prea fusese planificat, a scăpat și maică-sa de griji, întrucât ceva „n-a mers" cum trebuie și au trebuit să-i facă cezariană și să-i mai și scoată ceva chestii femeiești de prin ea, așa că... gata! Asta a fost!...

Bine că lucrurile s-au rezolvat și acum sunt sănătoși, atât maică-sa cât și frățiorul.

Să nu vă închipuiți că în timp ce făceam conversație cu fetele, apoi cu Diana, doar noi, până aici la terasă, nu mi-a funcționat calculatorul!...

Eu să risc și s-o duc la mine acasă, nu o s-o fac, însă mă pot duce la apartamentul părinților mei, că doar sunt amândoi la serviciu și, chiar dacă, deși puțin probabil, m-ar prinde, sigur n-or să fie nebuni ca să mă toarne la nevastă!...

Vor fi, probabil, îngrijorați, mă vor întreba ce „scârțâie", dar nu este cazul ca să mă apuc acum să-mi fac griji!...

Singura chestie care mă macină este că nu suport să mă încadrez în vreun clișeu, de genul... nu-i declar gagicii că sunt însurat, sau... că sunt, într-adevăr, însurat, însă mă gândesc din ce în ce mai des și mai intens la un divorț...

Prea am văzut și auzit multe de-astea!...

Gata! M-am hotărât!

- Diana, uite cum stau lucrurile: de cum am dat cu ochi de tine, de fapt, de când ne-am privit, acolo, la cișmea, m-a lovit așa o pasiune de nu ți-o pot descrie!...

Îmi întoarce privirea și iar îmi zâmbește așa cum a făcut-o când m-a cucerit. Sunt topit! Îmi vine să sar peste masă, s-o prind de ceafă și s-o sărut puternic, sângeros eventual!...

Nu mai pot, gem:

- Ahhhh! Mor!... Nu te mai uita așa la mine, că mă topești!...

Izbucnește în râs. I-o tai, scurt:

- Sunt însurat!...

Se oprește, brusc, uimită și încruntată totodată. E clar că are o problemă cu... prelucrarea datelor.

Tac și aștept în continuare să-i văd reacția.

- Și... cum, îmi spui asta așa, direct, fără să mă plimbi pe după vișin?!?...

- Mai mult, îmi iubesc soția și n-am de gând să divorțez!...

Se face mică în scaun - ar putea și să se ridice și să plece, supărată, însă mi-am asumat riscul de a fi sincer.

Își așează coatele pe masă, total nepoliticos, cu mâinile împreunate, sprijinindu-și bărbia de ele. Apoi, încet, aproape șoptit:

- Și... cu mine ce e? Unde încap eu în toată povestea asta?!?...

Mi-e clar. Riscul a atins deja cote alarmante. Totuși, nu mai am cum să mai dau înapoi:

- Cum îți spuneam, m-ai topit!...

Tot aproape șoptit:

- Tu mă vrei așa, de plimbare, sau ți-ai propus să-mi ceri să te culci cu mine?...

- Ambele variante-mi plac, recunosc, însă cea de-a doua mi se pare cea mai atrăgătoare!...

- Nu, zău?!?...

Se ridică în capul oaselor:

- Și cam cum ai tu de gând să-mi ceri să fac chestia asta?!?

Nu știu dacă are de gând ca să mă ia la șuturi, sau ce, dar merg mai departe:

- Deja ți-am cerut-o!... Să repet?

Este, în continuare, serioasă, încruntată:

- La mine nu se poate!...

Risc un zâmbet:

- Nici la mine, însă se poate acasă la părinții mei, mai ales că oamenii sunt la muncă, iar camera în care am locuit până să mă-nsor a rămas cam lafel - inclusiv și mai ales, patul!...

De data asta izbucnim amândoi în râs...

Mă întreabă:

- Cât e ceasul?

- Două fără un sfert.

- Și când se-ntorc ai tăi de la muncă?

- De regulă, după cinci.

- Plătește și hai!

Cum apartamentul este situat destul de aproape de parc - întotdeauna alor mei le-a plăcut să aibă un parc în apropiere - la două și un sfert suntem deja parcați și intrați în camera (fostă a) mea.

Diana parcă nici nu mă bagă-n seamă! Se dezechipează la foc automat, apoi sare-n pat, dând de-o parte cuvertura. Noroc că mama, meticuloasă, chit că nu doarme nimeni aici, a pus așternuturi.

De fapt, se mai întâmplă să rămân, cu nevasta, dacă suntem în vizită și beau, că n-are rost să-mi risc carnetul degeaba.

Probabil că le și face plăcere să stăm pe la ei, din moment ce mereu mă încurajează, la masă, să beau un pahar, două, cu vin.

De regulă, nu-i dezamăgesc decât dacă avem altceva în plan și mai trebuie să mergem pe undeva.

În sfârșit, sunt și eu la pula goală și scociorăsc în sertarul din noptieră după un prezervativ.

Când vede ce scot de-acolo, mi se adresează cu oareșce reproș în voce:

- Te înțeleg că ești însurat și accept chestia asta, însă, altfel, să știi că n-o fac cu prezervativ dar nici nu mă regulez cu tot cartierul!...

O întreb cum stă cu limba engleză și cum dă din cap afirmativ, îi bag textul:

- Better safe than sorry!...

Cum sunt pe pat, în fund, se apropie de mine, pisicindu-se:

- Bine, dar mai întâi ne jucăm!...

Mă cuprinde cu mâna de baza pulii apoi, încet, ridică mâna până aproape de vârf, apoi coboară, belindu-mi capul pulii. Se târăște pe cearceaf până ajunge cu buzele aproape de coaiele mele și, cu delicatețe, afișând totodată un zâmbet mititel, începe să-mi lingă coaiele cu limbuța ei, constat, destoinică. Se oprește și mi se uită-n ochi:

- Acum, gata, nu ne mai sărutăm! Am ratat ocazia!

Știu la ce se referă, așa că, subit, îi bag mâna pe sub omoplat iar cu cealaltă o apuc de ceafă și o ridic până-n dreptul gurii mele. Îi forez boticul cu limba, căutând-o pe a ei. Ne întâlnim, așa că-ncepe ciondăneala. Fata știe ce face și face de la bine-n sus!... E clar că n-o să vadă pulă de la mine fără prezervativ, că astfel de chestii nu se învață la cursuri fără frecvență!...

Mă-ntrerup, însă doar pentru ca să o aduc cu trupul ceva mai mult pe genunchii mei, apoi mă reped, ca un uliu, cu gura la sfârcurile ei - în timp ce se desfășura cu limbuța pe coaiele mele, nu am putut să nu remarc ce sfârcuri tari și obraznice are, așa că mă delectez. Sare, icnește, chiar țipă un pic:

- Lasă-mă măi, că și-așa sunt excitată de mor!...

O las, că nu vreau să moară și mă apuc să desfac ambalajul prezervativului. Se uită la mine, de foarte aproape, cum îmi rulez prezervativul pe pulă. Are o privire de-a dreptul fascinată.

O apuc de subsuoare și o ajut să se ridice la mine în poală, cu tălpile sprijinite de marginea patului, de-a stânga și de-a dreapta mea.

Nu-i nevoie să-i explic, că singură își coboară mâna printre picioare și mă apucă de pulă, ghidonând-o să-i intre-n pizdă. Mă avertizează:

- Vezi că ești cam mare pentru mine, dar nu-mi pare rău!...

Îmi zâmbește, apoi, brusc, se încruntă și se lasă să cadă pe pula mea cea cam prea mare pentru pizda ei, constat imediat, tare futăcioasă.

Se ține cu mâinile de umerii mei iar bazinul și-l mișcă în toate direcțiile - tare sportivă puștoaica!...

Probabil că ține să mă impresioneze sau, pur și simplu, așa-i place ei să se cordească.

Brusc, se oprește. Mi se uită, adânc, în ochi, cu ochișorii ei cei verzi și râzăreți care, însă, acum sunt serioși:

- Să nu te prind că te scapi în prezervativ!

Deși mi-e destul de clar ce dorește, că doar nu sunt la prima femeie cu astfel de gusturi, o întreb:

- Dar unde?...

Se uită-n tavan în timp ce reia futaiul, cu entuziasm:

- Las' că vezi tu ce-ți fac!... Ai vrut o curvă, hai că-ți arăt eu curvă!... Ahhhhhhh!... Mi-am dat drumul!...

O simt cum îi pulsează vaginul, stă lăsată complet pe pulpele mele - eu pulă aș mai avea, însă nu din poziția asta, așa că-i sugerez:

- Nu vrei să schimbăm, să mă mai mișc și eu?

Nu-și schimbă poziția, însă mă-ntreabă, fără ca să mi se uite-n ochi:

- Cum mă vrei, pe spate sau pe burtă?... Sau pe coate și genunchi?...

Zâmbesc și-i ridic bărbia, ca să ne putem uita, unul în ochii celuilalt:

- Te vreau în toate cele trei poziții și o s-o și facem, însă acum vreau să fii tu cea care hotătăște!...

Se ridică din pulă, destul de brusc, antrenând și puțin din prezervativ după ea. Noroc că m-am prins la timp. Mă lămuresc. Nu prezervativul a plecat, ci puțin din pielea pulii mele. Când o belesc la loc, constat că, de fapt, prezervativul este foarte bine mulat și la locul lui.

Este întinsă pe spate, cu cracii desfăcuți, așteptându-mă.

O prind de glezne și-i ghidonez tălpile așezându-mi-le pe pectorali. Îi explic:

- Este poziția mea preferată.

O simt că se încordează puțin, cam speriată:

- Vezi cât intri, să nu mă rupi, că n-am chef de necazuri!...

- Ușurel, fata mea! Diana! Nu sunt vreun nemernic! O luăm ușurel și vedem până unde putem ajunge! Bine?

Dă din cap că da și-și sprijină mâinile, lateral, apucând cearceaful.

N-am nevoie să-mi ghidonez pula, că intră singură, frumos și lent. Împing până simt că ajung la „capătul tunelului". Eu, cel puțin deocamdată, mai am „resurse":

- Ia zi-mi, frumoaso, ți-o mai bag?

Dă din cap afirmativ, mușcându-și buza de jos.

Împing, retrag, împing, retrag. Împing o idee mai mult, apoi iar mă retrag. Iar împing, din nou și mai mult, apoi mă retrag până-mi rămâne doar capul pulii între buzele ei mici, apoi intru, năpraznic, însă doar pe jumătate. Icnește, clar încordată.

- Te-ai speriat?

Dă din cap că da.

- Asta și vroiam! A fost o glumă!... Proastă, e adevărat, dar glumă.

Reiau penetrarea și, încet, tot pompând-o, după vreo zece minute îi simt oasele pelvisului cu ale mele. Se vede pe ea că a simțit ce sa-ntâmplat, că o apucă zâmbitul. Nu același lucru se întâmplă când încep să-mi rotesc bazinul, frecându-i lindicul la care, până acum, nici măcar n-am apucat să mă uit ca lumea.

Nu știu, poate faptul că sunt conștient că fur din timpul și energia nevesti-mi, sau poate stilul Dianei cam „smucit", de n-am apucat să intrăm bine pe ușă că ea, țuști în pat, frica de trecerea timpului și apropierea orei când risc să fiu prins de părinți, dar, în afară de lecția de pistoane și de o mică bătălie cu limbile, n-am prea apucat s-o prelucrez...

Îi place ce-i fac și... dă în bâțâială, apoi mi se uită-n ochi și-mi zâmbește:

- Ești tare bun!...

- Iar tu ești delicioasă!...

Râde, ceea ce eu nu-mi permit, ca să nu-mi scadă erecția, așa că doar zâmbesc.

Mă prinde cu mâinile de șolduri:

- Stai, rămâi așa!...

I-o țin proptită până-n plăsele, comunicând prin pulsații. E bună gagica, știe să mi-o strângă, să mi-o mulgă, își ondulează mușchii abdominali transmițându-mi senzații, care mai de care mai plăcute.

Cum sunt destul de mobil, cu toate că pe înălțime ne despart vreo douăzeci de centimetri, mă aplec, crăcind-o astfel chiar că la maxim și-i bag limba-n gură. Își ridică și ea capul de pe pernă, făcându-mă să fac ceva mai puțin efort și... ne mozolim, la greu.

Gata, reiau pompele. Icnește, eliberându-și gura:

- Să nu termini în prezervativ!...

O țin vreo cinci minute în pompe, non stop, motiv pentru care iar icnește:

- Oprește-te!... Sunt iar gata!...

Iar i-o proptesc și ne jucăm. Ce rău îmi pare că n-o s-o fut niciodată fără rahatul ăsta de prezervativ!...

Dar lasă, că la tura următoare mă scociorăsc de vreunul cu bube sau cu dungi!...

Noroc că mai fac rost și de așa ceva - îmi distrez uneori nevasta, că doar suntem încă tineri și jucăuși...

Încep din nou s-o pompez, hotărât fiind ca de data asta să nu mă mai opresc, chiar dacă-mi cere, decât atunci când sunt eu aproape.

După zece minute de efort și transpirație și după ce, deja, am refuzat-o de două ori, deci și-a mai dat drumul, nu se mai oprește din icnete și gâfâieli. Probabil că deja or fi durând-o și pe ea crăcanele, că doar sunt mai bine de patruzeci de minute de când o tot țin proptită și crăcită-n halul ăsta. Beleaua e că, așa cum pățesc întotdeauna, afurisitul ăsta de prezervativ îmi atenuează simțurile.

Deja sunt transpirat ca naiba și, privind mai atent, constat că nici Diana nu are pielea chiar uscată...

Gata! Sunt tare aproape!... Mă retrag, brusc și-mi trag pardesiul de pe pulă:

- Diana, hai repede, că altfel te fac de te dor fălcile!...

Trebuie să recunosc că fata este de o elascititate impresionantă și este și foarte agilă. N-a trecut o secundă că deja fata prestează, ținându-mi cam jumătate de pulă-n gură.

Mă linge pe ața pulii de-mi vine să încerc să ajung la tavan, să mă țin de pereți.

Sunt în genunchi, cu fundul sprijinit pe călcie, iar Diana stă întinsă pe burtă și se ocupă, cu gurița și cu mâinile, de bunătate de pulă.

Constat rapid că fata este lafel de disperată și când suge pula - zici că se teme să nu piardă autobuzul! Deh, stiluri și stiluri.

Mă simte că sunt foarte aproape, drept pentru care mă împinge. Mă mut pe marginea patului, dar tot nu mă lasă. Până la urmă pricep și mă ridic în picioare. Cu agilitatea pe care deja v-am descris-o, tot cu pula-n gură, coboară și ea din pat și îngenunchează. Dă din cap de zici că-i piston de locomotivă cu aburi!...

Gata! Ejaculez!...

Surpriză!... Mă prinde cu mâinile de șolduri și... face să-mi dispară toată pula-n gura ei - simt clar că sunt demult trecut de omușor. Când o simt cum îmi înghite, în mod repetat, capul pulii, scoțându-mi din canal tot ce poate însemna sloboz, mi se cam înmoaie genunchii, însă noroc că, fiind cu mâinile în părul ei, îmi pot menține echilibrul.

Nu pricep! Fata asta nu respiră?!? Mă ține cu pula proptită-n gâtul ei de aproape două minute!...

În sfârșit, mă lasă - era și cazul, că la tura asta nu mai am nimic în mine - și mă scoate pe tot din gură, apoi mi se uită-n ochi:

- Ei, acum chiar că nu ne mai sărutăm!...

Nu-mi dau seama, vrea să mă provoace, sau chiar crede ce-mi spune?!?

Oricum, o salt în picioare și nu-i las timp să mai scoată vreun diftong - sunt cu limba-n gura ei, din care tocmai ce mi-am scos pula!...

După cum reacționează, în sensul că rămâne câteva clipe blocată, mi-e clar că fata, într-adevăr, credea ce spunea. În fine, își revine și ne delectăm limbile, una cu alta, vreun minut, apoi, politicos, o invit să facem un duș.

Îl facem destul de rapid, într-un stil cam cazon, apoi revenim în cameră.

Cum, odată plecat de-acasă nu am luat cu mine decât piesele de mobilier aferente sculelor muzicale, fotoliile sunt la locul lor, măsuța lafel, așa că mă scuz și plec la bucătărie, să văd cu ce o pot servi pe Diana.

Se poate altfel? Frigiderul este „blindat" cu tot soiul de bunuțuri, așa că aranjez repede de două sanwich-uri, o sticlă de Cabernet Sauvignon din cămară, două pahare, un tirbușon, toate aranjate pe-o tavă și... „back to business!"...

Diana, surprinsă:

- Ce faci?!? Ai lăsat urme!... Or să știe ai tăi că ai trecut pe aici!...

Io-te-te!... Fata-și face griji pentru mine!... Nu pot zice că nu mă simt măgulit!...

- Gagico, maică-mea nu-i proastă!... Oricât m-aș strădui eu, cu siguranță se va prinde că „lupul" a fost pe aici!...

Hai, simte-te bine și lasă amănuntele astea în grija mea!...

Nu comentează - trece la consum.

O apucă mofturile la vin, că ea, cu alcoolul...